Edson Arantes do Nascimento, cunoscut ca Pelé, a murit joi la vârsta de 82 de ani. El este considerat regele brazilian al fotbalului, după ce a câștigat un număr record de trei Cupe Mondiale. De asemenea, este considerat a fi cel mai mare jucător din toate timpurile.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Achiziţionate de Consiliul Judeţean - Dispozitive DrugTest pentru Poliția Bihor
Consiliul Județean Bihor a achiziționat două dispozitive DrugTest pentru Inspectoratul de Poliție Județean Bihor. Acestea au fost predate Inspectoratului în data de 21 decembrie.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
În mijloacele de transport în comun - Expoziții de artă fotografică
Iubitorii fotografiei din orașul nostru au descoperit pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea prezentarea expozițiilor de artă fotografică organizate de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA).
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Din 3 ianuarie - Program prelungit la Permise şi Înmatriculări
Prefectul Dumitru Țiplea a aprobat prelungirea programului pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor (SPCRPCIV), începând cu 3 ianuarie 2023.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Din ianuarie, șteienii pot solicita - Racordarea la rețeaua de gaze
Pe paginile de Facebook ale Primăriei orașului Ștei și primarului Iulian Balaj a apărut miercuri, 28 decembrie, un anunț îndelung așteptat de șteieni: sistemul local de alimentare cu gaze a fost pus în funcțiune, primele cinci centrale de încălzire fiind deja active.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Pentru extinderea terminalului de la Aeroportul Oradea - S-a semnat contractul de finanțare
Directorul general al Aeroportului Internațional Oradea, Răzvan Horga, a semnat joi, 29 decembrie, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul de finanțare, din fonduri europene, pentru proiectul de extindere a terminalului.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Cățel salvat de pompieri
Un pui de câine căzut într-un canal colector din proximitatea Vămii Salonta a fost salvat de pompieri, în dimineața zilei de 29 decembrie.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Peste 2,7 tone de obiecte pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii bihoreni
Peste 2.700 de kilograme de petarde, baterii de artificii și rachete, toate interzise la deținere și comercializare către persoane fizice, au fost confiscate miercuri, 28 decembrie, de polițiștii bihoreni de la arme, în urma a șase percheziții ale trimiterilor poștale, efectuate la depozitele unor firme de curierat din Oradea.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Cina la restaurant, cu ochii legați - „Suflete în lumină”
Aflat la cea de-a III-a ediție, „Suflete în lumină” este un eveniment organizat de biroul de arhitectură administrat de Bianca și Cristian Pușcaș.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste
Cercetat penal de polițiști - Și-a agresat concubina
Polițiștii orădeni au fost sesizați, miercuri, 28 decembrie, în jurul orei 19.00, de o femeie de 34 de ani, din Oradea, că este agresată de concubinul său, în locuința comună și că nu poate părăsi apartamentul din cauza comportamentului agresiv al bărbatului.
- 29 Decembrie 2022
- Citeste


