Pugilistul uzbec Ruslan Chagaev, accidentat grav la piciorul stâng, îşi păstrează titlul mondial la categoria grea, versiunea WBA, şi are ca dată limită ziua de 26 iunie 2009 pentru a-şi pune în joc centura, pe care o deţine din aprilie 2007, informează AFP.
Titlurile zilei
-
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar - Operațiunea FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
-
Investiții în energie regenerabilă și sisteme de stocare - Finanțări de până la 10 milioane de euro
Primăriile, consiliile județene și alte instituții publice pot accesa finanțări nerambursabile de până la 10 milioane de euro pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile.
-
Dar există și o piață reală pentru această competență? Oradea caută traineri SEO
Fundația CREFOP a publicat, pe 15 septembrie, un anunț prin care caută traineri pentru programele sale viitoare de pregătire. Printre domeniile menționate se află marketingul digital și SEO, utilizarea Microsoft Excel și reziliența profesională.
-
Nunta de Aur - 25 de cupluri din Oradea, premiate
City managerul Sebastian Lascu a premiat miercuri, 16 septembrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 25 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a douăsprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Casă tradițională românească construită și inaugurată la Bădăcin sau... Minunea timpului oferit în dar
A fost odată ca niciodată... însă ceea ce va urma nu este o poveste, dar va deveni cu siguranță o poveste pe măsură ce timpul va cerne printre oameni și amintirile lor. O poveste bună nu se naște din nimic, sau dintr-o imaginație abundentă, ea are în miezul ei acel sâmbure de adevăr în care palpită viața și nu o va lăsa să dispară, atâta vreme cât vor exista oameni care adoră poveștile bune.
-
Cum se folosesc insulele ecologice digitalizate - Instructaj pentru locatari
Reprezentanții Primăriei Oradea au avut marţi, 15 septembrie, prima întâlnire în teren cu reprezentanții a 13 asociații de proprietari din zona străzii Sovata, cărora le-au fost arondate 20 de insule ecologice, amplasate în zona Sovata, nr. 24.
Dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru femeile manager
Încep înscrierile, din sectorul IMM-urilor, la CTICIIMM Bihor
Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) a aprobat procedura de implementare, pentru anul 2008, a Programului naţional multianual (2005-2011) pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din secorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Cadrul legal este Ordinul (nr. 792/iunie 2008) emis de MIMMCTPL.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
CF Liberty Salonta joacă cu Izvorul
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Restituirea taxei de primă înmatriculare se face cu viteza întâi...
Peste 20.000 de bihoreni îşi vor primi în următoarea perioadă diferenţa în cazul taxei de primă înmatriculare. Cum nu există un termen limită pentru depunerea solicitărilor de restituire, se face un apel la calm, toţi cei îndreptăţiţi urmând să-şi primească banii înapoi.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem
Curăţenie cu..."intermitenţă"
O cititoare a ziarului "Crişana" ne-a sesizat cu privire la faptul că atât femeia de serviciu, cât şi casiera asociaţiei de proprietari de care aparţine nu respectă orarul după care în mod normal ar trebui să-şi facă datoria pentru care sunt plătite.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Judecat pentru falsificare de monedă
Un tânăr orădean în vârstă de 19 ani a fost deferit justiţiei în cursul acestei săptămâni, după ce a cumpărat de la un cetăţean maghiar mai multe banconte contrafăcute, pe care ulterior a încercat să le pună în circulaţie în Oradea.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Trimişi în judecată pentru lipsire de libertate
Doi angajaţi ai firmei de pază Raicris Security Oradea, respectiv directorul adjunct al societăţii şi un şef de tură, au fost trimişi în judecată de procurorii orădeni sub acuzaţia de lipsire de libertate.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Poliţiştii de frontieră bihoreni, pregătiţi pentru concediile românilor
Având în vedere că în următoarea perioadă sunt aşteptaţi să intre în ţară zeci de mii de români care se întorc acasă pentru a-şi petrece concediile alături de cei dragi, poliţiştii de frontieră se pregătesc deja pentru afluxul de călători, care, în fiecare an, asaltează vămile din vestul ţării pe parcursul întregului sezon estival.
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Nu au respectat semnificaţia indicatorului "Oprire"
- 05 Iulie 2008
- Citeste
Angajamentele SC Galassini Construct au dat-o-n bară
Cu toată indulgenţa pe care angajaţii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea au afişat-o faţă antreprenorul lucrărilor de amenajare a unor spaţii de agrement în Parcul "I.C. Brătianu", acesta nu a reuşit nici după patru termene să se achite de obligaţiile contractuale. Vina pare să o poarte în principal responsabilii Direcţiei Tehnice care prin atitudinea lor nu fac decât să încurajeze lipsa de profesionalism şi neseriozitate a muncitorilor de la SC Construcţii Galassini.
- 05 Iulie 2008
- Citeste


