Miss Venezuela, Dayana Mendoza, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă Miss Univers 2008, ieri, la Nha Trang, o staţiune balneară din sudul Vietnamului, a anunţat prezentatorul celebrului concurs de frumuseţe, aflat la a 57-a ediţie, informează AFP.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Furtuna tropicală Elida se transformă în uragan
Furtuna tropicală Elida s-a transformat ieri într-un uragan de categoria 1 în largul coastei pacifice a Mexicului, atingând o viteză de 120 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite, relatează Reuters.
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Sute de sinistraţi, în nordul Italiei
Două persoane au fost găsite moarte duminică şi alte circa 300 au fost evacuate în nordul Italiei, ca urmare a unui val de intemperii care s-a abătut asupra acestei regiuni, a anunţat agenţia Ansa, citată de AFP.
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Manchester City, 27,5 milioane de euro pentru Ronaldinho
Clubul Manchester City a oferit grupării spaniole FC Barcelona 22 de milioane de lire sterline (aproximativ 27,5 milioane de euro) pentru transferul mijlocaşului brazilian Ronaldinho, informează ediţia electronică a cotidianului "Daily Mail".
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Săpunaru a semnat pe cinci ani cu FC Porto
Impresarul Victor Becali a declarat că fundaşul echipei Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru (foto), a acceptat oferta clubului FC Porto şi a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane.
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Juniorii salontani au luat Cupa României la fotbal-tenis
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Poloiştii dau vina pe eşecul cu Macedonia
Echipa naţională a României de polo s-a întors, ieri, de la Campionatul European desfăşurat la Malaga, Spania, unde a ocupat poziţia a noua a clasamentului, jucătorii şi antrenorul acuzând un blocaj psihic după primul meci al turneului, înfrângerea în faţa Macedoniei cu scorul de 10-6.
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Liga a IV-a va debuta în 16-17 august
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită la Oradea
Vive la France! Aceste cuvinte s-au auzit pe străzile Parisului în urmă cu exact 219 ani. La 14 iulie 1789, căderea Bastilliei, ca simbol al monarhismului, a însemnat pentru Franţa recunoaşterea valorilor democratice, a libertăţii şi a drepturilor omului. Aşa cum se întâmplă an de an, Ziua Naţională a Franţei a fost marcată, ieri, şi la Oradea, printr-un program organizat de Fundaţia Franco-Română Oradea.
- 15 Iulie 2008
- Citeste
Măsuri nepopulare din cauza unui buget secătuit
Aleşii orădeni s-au reunit ieri într-o primă şedinţă a Consiliului Local, pe ordinea de zi aflându-se rectificarea de buget negativă care atrage după sine o serie de restricţii. Astfel, au fost reduse în mod semnificativ sumele necesare investiţiilor prognozate să se realizeze în acest an în municipiu, a fost micşorată valoarea tichetelor sociale acordate pensionarilor orădeni, dar s-a decis şi anularea burselor de excelenţă acordate elevilor şi studenţilor. În paralel cu aceste reduceri, consilierii au aprobat şi o majorare, cea a preţului energiei termice. Începând cu 1 iulie, factura de întreţinere va creşte cu peste 15%. Toate aceste aspecte au fost speculate de opoziţie, grupul de consilieri PD-L jucându-şi perfect rolul de partid de opoziţie. Ei au formulat un memoriu cu 14 întrebări adresate executivului orădean prin care cereau explicaţii legat de propunerile de reducere a investiţiilor şi de anulare a facilităţilor acordate pensionarilor, dar şi tinerilor cu rezultate excelente la învăţătură.
- 15 Iulie 2008
- Citeste


