Teatrul de Stat Oradea invită publicul mâine, 16 iulie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, pentru a viziona un eveniment teatral inedit: trupa japoneză "Ryutopia Noh Theatre Shakespeare Company" va prezenta spectacolul "Poveste de iarnă", de William Shakespeare. Biletele pot fi achiziţionate, zilnic, de la Casa de bilete a teatrului, iar de la Casa de Cultură a Sindicatelor, înainte de începerea spectacolului, preţul unui bilet fiind de 25 lei. Informaţii suplimentare, imagini, dar şi afişul spectacolului sunt disponibile pe pagina web a Teatrului de Stat Oradea, www.teatruloradea.ro, la secţiunea Actualitate.