Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Demonstraţii ale poliţiştilor de frontieră cu câinii de serviciu, la Oradea
În perioada 27 - 31 august 2008, în municipiul Oradea se vor afla peste 50 de poliţişti de frontieră din 17 state europene, care vor participa, alături de câinii de serviciu, la o demonstraţie publică privind modul în care se cooperează în cadrul operaţiunilor comune Frontex.
- 27 August 2008
- Citeste
Ziua Porţilor Deschise, la AJOFM Bihor
- 27 August 2008
- Citeste
56 de farmacii mai dispun de fonduri
- 27 August 2008
- Citeste
Lipsă de medicamente în spitalele orădene
- 27 August 2008
- Citeste
Cadouri pentru copiii sinistraţilor
- 27 August 2008
- Citeste
O gafă de trei puncte
- 27 August 2008
- Citeste
Atletic Oradea, un club pentru sectorul juvenil
Copiii care doresc să practice fotbalul mai au o alternativă. De curând a fost înfiinţat clubul Atletic Oradea, axat pe iniţierea şi creşterea tinerilor jucători. Deocamdată, procesul de instruire se desfăşoară la patru grupe de vârstă (1996, 1997, 1998 şi 1999-2000), sub îndrumarea antrenorilor Iancu Marinău, Aurelian Pavel, Sorin Nan şi Mircea Albu, ultimul fiind responsabil cu pregătirea portarilor.
- 27 August 2008
- Citeste
Stadion multifuncţional, la Alparea
Conducerea Primăriei Oşorhei a făcut demersuri pentru construirea unui stadion multifuncţional în Alparea din fonduri guvernamentale. Arena ar urma să fie amplasată pe locul actualului teren de fotbal din localitate şi va putea găzdui meciuri de fotbal şi rugby, plus concursuri de atletism pe pista din jurul suprafeţei de joc.
- 27 August 2008
- Citeste
Liga I Frutti Fresh
Unirea Urziceni a preluat "şefia"
Liga I Frutti Fresh la fotbal a programat, luni, ultimele două jocuri din cadrul etapei a V-a. * La Ploieşti, CS Otopeni, în postura de echipă gazdă, a "înclinat steagul" în faţa Unirii Urziceni, formaţia pregătită de Dan Petrescu urcând în "fotoliul" liderului. * Pandurii Tg. Jiu a obţinut primul succes din acest campionat, în meciul de pe teren propriu cu FC Argeş, cu toate că a încheiat meciul în doar 9 jucători, după eliminările lui Popete (45) şi Piţurcă (80)! Ultimul l-a accidentat grav pe piteşteanul Cârstoiu, care a suferit o fractură de peroneu.
- 27 August 2008
- Citeste


