Stadion multifuncţional, la Alparea
Conducerea Primăriei Oşorhei a făcut demersuri pentru construirea unui stadion multifuncţional în Alparea din fonduri guvernamentale. Arena ar urma să fie amplasată pe locul actualului teren de fotbal din localitate şi va putea găzdui meciuri de fotbal şi rugby, plus concursuri de atletism pe pista din jurul suprafeţei de joc.
"Am depus un proiect pentru un stadion de fotbal cu pistă de alergare. Va avea tribune cu 500 de locuri, vestiare de 190 de metri pătraţi. Proiectul ne-a fost aprobat de Guvern, iar valoarea lui este de 5, 3 miliarde lei vechi. Am dori ca stadionul să fie gata până în vara anului viitor, pe 15 iunie, când intenţionăm să organizăm zilele comunei", a spus Ioan Pop, primarul Oşorheiului, fost antrenor la Tricolorul Alparea. De asemenea, lângă actualul teren va apărea în scurt timp şi unul cu gazon sintetic, de dimensiuni mai reduse. Şi la Oşorhei a fost pus la punct terenul de fotbal, pe care ar urma să evolueze echipele de copii şi juniori.
În întrecerea fotbalistică judeţeană, comuna este reprezentată de Tricolorul Alparea, echipă care activează de ani buni în Liga a IV-a. "Pentru acest sezon, avem un obiectiv minimal: să evităm retrogradarea. În campionatul viitor, însă, vom încerca să promovăm. Din poziţia care o avem, încercăm să atragem sponsorii la echipă, susţinută în continuare doar din fonduri private, că până acum ni se închideau uşile", a declarat viceprimarul Ionuţ Gligor, conducătorul grupării din Alparea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.