În cadrul Muzeului de Artă din Craiova, a avut loc, recent, vernisajul expoziţiei personale a artistului fotograf orădean lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea EFIAP/b.
Titlurile zilei
-
Cu ocazia FestiFall 2026 - Restricții de circulație în zona centrală
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 7-13 octombrie, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
-
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Alături de seniorii comunității orădene
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”, un moment de socializare dedicat seniorilor din comunitatea orădeană.
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
Sistemul online pentru depunerea declaraţiilor nu este atractiv pentru bihoreni
Din luna septembrie a anului 2007, contribuabililor li s-a oferit posibilitatea de a-şi depune declaraţiile fiscale online, fără să mai fie nevoie să stea la cozile interminabile de la ghişee. În interval de aproape un an, doar 348 de agenţi economici din cei peste 50.000 existenţi în judeţul Bihor au optat pentru această facilitate.
- 28 August 2008
- Citeste
Avansul producţiei industriei alimentare se reduce
Producţia din industria alimentară va creşte în acest an cu 5,8% şi cu 5,5% în 2009, peste ritmul producţiei industriale totale, însă ritmul va fi inferior celui înregistrat în ultimii doi ani, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
- 28 August 2008
- Citeste
Cosmote va reduce tarifele de roaming
Cosmote România va reduce sâmbătă, 30 august, tarifele de roaming la nivelul impus de Comisia Europeană, preţul pentru apelurile către statele din Uniunea Europeană fiind de 0,46 euro/minut, iar pentru cele primite de 0,22 euro/minut, la care se adaugă TVA, a anunţat operatorul de telefonie mobilă.
- 28 August 2008
- Citeste
Sprijin financiar pentru sinistraţi
Funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor au strâns bani pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din Maramureş şi Moldova.
- 28 August 2008
- Citeste
Inspecţiile fiscale suplimentează bugetul de stat
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a atras la buget sume suplimentare de peste 3,166 miliarde lei, în urma inspecţiilor fiscale efectuate în primul semestru din 2008, mai mult cu 118 la sută decât în perioada similară din 2007, conform datelor furnizate de ANAF.
- 28 August 2008
- Citeste
Programul partidelor din Cupa UEFA
Astăzi sunt programate o sumedenie de meciuri contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar al Cupei UEFA. Într-una din aceste partide este angrenată şi o echipă românească, FC Vaslui, care este ca şi calificată în primul tur după ce a învins (2-0) în deplasare pe letonii de la Metalurg Liepajas. Calificate din oficiu în următoarea etapă sunt Dinamo, Rapid, Unirea Urziceni şi FC Timişoara.
- 28 August 2008
- Citeste
Pompierii bihoreni s-au antrenat pe Crişul Repede
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, Detaşamentului 1 Oradea, au luat cu asalt, ieri, malul stâng al Crişului Repede, porţiunea cuprinsă între Podul Ferdinand şi Pasarela Intelectualilor, "înarmaţi" cu bărci, motopompe şi automacarale. De data aceasta, pompierii nu au intervenit însă într-o situaţie reală, ci doar au efectuat un exerciţiu de rutină, care a urmărit, pe de o parte, modul în care angajaţii ISU sunt pregătiţi să intervină într-o situaţie de urgenţă, iar pe de altă parte, antrenarea pompierilor orădeni.
- 28 August 2008
- Citeste
Reprezentanţii civicilor maghiari ar putea candida independent
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Szilagyi Zsolt, a anunţat că negocierile dintre UDMR şi PCM au eşuat, astfel încât, probabil, civicii maghiari se vor prezenta la alegerile parlamentare din toamna acestui an cu candidaţi independenţi în colegiile în care consideră că are şanse să câştige.
- 28 August 2008
- Citeste
Cannabis cultivat în ghivece, la Miersig
Doi tineri orădeni riscă să petreacă după gratii între 3 şi 15 ani, fiind cercetaţi de poliţiştii orădeni pentru săvârşirea infracţiunilor de cultivare de plante cu conţinut stupefiant şi deţinere de droguri pentru consum propriu. Anchetatorii, care îi supravegheau pe cei doi din luna mai a acestui an, au găsit într-o gospodărie din Miersig, aparţinând familiei unuia dintre tineri, şapte ghivece cu cannabis şi 2,5 grame haşiş. Poliţiştii au stabilit că seminţele plantelor au fost aduse din Spania şi cultivate de cei doi, ambii consumatori de droguri.
- 28 August 2008
- Citeste


