Cei trei beiuşeni Lucian Frenţiu, Alin Mihuţa şi prietena lui, Cristina Ianc, însoţiţi de trei orădeni şi de un coleg din Brad, au ajuns în Chamonix pe data de 7 septembrie. Ascensiunea pe versantul francez al Mont Blancului a început pe 8 septembrie, însă vremea potrivnică i-a obligat să se întoarcă acasă mai devreme decât aveau în plan.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
prima pagina
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Azi, 24 septembrie
Au trecut 267 de zile din anul 2008
Mai sunt 98 zile până în anul 2009
Soarele răsare la ora 07.22 şi apune la ora 19.26
Calendarul ortodox: Sf. M. Mc. Tecla, întocmai cu apostolii; Cuviosul Siluan Athonitul.
Calendarul greco-catolic: Sf. m. Tecla, cea întocmai cu Apostolii (sec I).
MAXIMA ZILEI: "O clipă de dragoste face mai mult decât o viaţă de mărire." - Mihail SADOVEANU
REMEMBER
Ziua naţională a Republicii Guinea-Bissau.
366 - A murit papa Liberius.
768 - A murit Pippin cel Scurt, regele francilor şi tatăl lui Carol cel Mare. (n. 714)
1501 - S-a născut medicul, matematicianul şi cercetătorul italian Girolamo Cardano. (m. 1576)
1541- A murit medicul german Philipp Theophrast Bombast von Hohenheim, cunoscut ca Paracelsus. (n. 1493)
1572 - A murit Túpac Amaru I, ultimul conducător a Imperiului Inca.
1583 - S-a născut ducele german de Feldherr Albrecht Wenzel von Wallenstein. (m. 1634)
1705 - S-a născut conte austriac Leopold Joseph Graf Daun. (m. 1766)
1725 - S-a născut fondatorul fabricii de bere irlandeze Guinness Arthur Guinness. (d. 1803)
1834 - A murit Pedro I, împărat al Braziliei, rege al Portugaliei. (n. 1798)
1895 - S-a născut medicul francezo-american André Frédéric Cournand, deţinător al premiului Nobel. (m. 1988)
1896 - S-a născut scriitorul american F. Scott Fitzgerald. (m. 1940)
1904 - A murit medicul danez Niels Ryberg Finsen, deţinător al Premiului Nobel. (n. 1860)
1911 - S-a născut politicianul rus Constantin Ustinovici Cernenko. (m. 1985)
1916 - S-a născut compozitorul român Aurel Giroveanu.
1941 - S-a născut cântăreaţa americană Linda McCartney, soţia lui Paul McCartney. (m. 1998)
1941 - S-a născut jurnalista româncă Lucia Hossu-Longin.
1945 - A murit fizicianul german Hans Geiger. (n. 1882)
1949 - S-a născut regizorul de film spaniol Pedro Almodóvar.
1998 - A murit traducătoarea şi prozatoarea româncă Irina Eliade. (n. 1920)
1980 - S-a născut jucătorul norvegian de fotbal John Arne Riise.
2004 - A murit scriitoarea franceză Françoise Sagan. (n. 1935)
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Horoscop
Berbecul
Este o zi bună pentru a pregăti o deplasare în afara localităţii. Situaţia financiară capătă o vizibilă îmbunătăţire, iar relaţia cu partenerul este excelentă!
Taurul
Este posibil să aveţi mici dispute la locul de muncă. Astrele vă sfătuiesc să vă exprimaţi clar, ca să evitaţi eventualele neînţelegeri. Sănătatea este bună.
Gemenii
Partenerul de viaţă vă reproşează că neglijaţi problemele familiei şi s-ar putea să aibă dreptate. Încercaţi să detensionaţi atmosfera! Spre seară aflaţi că o afacere în care aţi investit începe să meargă.
Racul
Dimineaţă - primiţi o sumă mare de bani dintr-o colaborare. Vă ocupaţi în consecinţă să faceţi cumpărături pentru cei dragi, poate chiar cumpăraţi un obiect de valoare cu rol decorativ.
Leul
O zi destul de agitată, cu multe drumuri de făcut. Este posibil, însă, să intraţi în posesia unei frumoase sume de bani, poate un premiu de la locul de muncă.
Fecioara
Se impune mai multă prudenţ(ă) în tot ceea ce faceţi. Nu vă apucaţi de mai multe proiecte, căci nu veţi duce nici măcar unul singur la bun sfârşit. Atenţie!
Balanţa
Puteţi avea mari satisfacţii financiare cu prilejul unei călătorii. Este posibil să cunoaşteţi o persoană care vă face o propunere financiară. Nu vă grăbiţi să o acceptaţi, zilele nu au intrat în sac.
Scorpionul
Se pare că amânaţi plecarea în afara localităţii, dar nu vă faceţi griji, zilele nu au intrat în sac! Pe plan sentimental treceţi printr-o perioadă favorabilă şi vă înţelegeţi excelent cu partenerul de viaţă.
Săgetătorul
Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie activităţilor casnice. Pe plan sentimental, perioada este bună, probabil că vi se pregăteşte o surpriză plăcută.
Capricornul
Dimineaţă - multe sarcini de dus la îndeplinire, poate chiar un scurt drum în afara localităţii. Acasă, pot interveni unele neînţelegeri cu persoana iubită, atenţie! Sănătatea trage şi ea mici semnale de alarmă.
Vărsătorul
Sunteţi într-o formă bună, vă ies bine planurile financiare. Ar fi bine să vă ocupaţi şi de problemele familiei, partenerul(a) de viaţă dă semne de nerăbdare şi, mai ales, nervozitate.
Peştii
Apar noutăţi în relaţiile de afaceri, evident - bune! Sentimental - câteva momente mai dificile, din fericire vor dispărea mai repede decât aţi fi crezut. Sănătatea este bună.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Iarna-i aproape, firma de deszăpezire... tot mai departe
Licitaţia privind desemnarea firmei care pe timp de iarnă va trebui să asigure deszăpezirea drumurilor judeţene, programată pentru ieri, ora 11:00, s-a amânat pe motiv că una dintre firme a contestat criteriile prevăzute în caietul de sarcini. Această activitate de întreţinere a drumurilor pe perioada de iarnă pare să aibă o miză importantă, în condiţiile în care, în fiecare an, cel puţin o firmă contestă modul de atribuire a acestui serviciu.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
240 de ani de la moartea episcopului greco-catolic Inochentie Micu- Klein
Episcopul greco-catolic Inochentie Micu -Klein(1692-1768) este cunoscut în ultima jumătate de veac doar ca ,, întemeietorul programului luptelor politice şi naţionale ale românilor din Transilvania pentru dobândirea de drepturi şi libertăţi". Puţini ştiu că Inochentie Micu -Klein, înzestrat cu o rară inteligenţă, a fost călugăr în Ordinul Sf.Vasile cel Mare şi preot greco-catolic, la 34 de ani, Episcop, a fost ziditorul Blajului, centru şi cetate de credinţă şi cultură al românilor greco-catolici, numit şi ,,Mica Romă", în care s-a deschis prima şcoală în limba română, citadelă de spiritualitate şi cultură cu rol de neegalat în viaţa poporului nostru, a fost iniţiatorul Scolii Ardelene, un om al datoriei-Un Apostol.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Capcanele restructurării administraţiei spitalelor
Dintru bun început vreau să precizez că atrag atenţia asupra unor capcane tocmai pentru că doresc succes holdingului spitalicesc. În primul rând, atunci când îţi doreşti o casă nouă, oricâţi bani ai avea, nu dărâmi casa de deasupra capului până nu ai construit-o pe cea nouă. Altfel, rămâi în ploaie sau treci în chirie. Deci restructurarea presupune punerea la punct a absolut tuturor amănuntelor funcţionale, luate sistematic la răspăr...
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Mâine, la Oradeao, o nouă ediţie a Varadinum Expo
Mâine, 25 septembrie a.c., ora 11.00, va avea loc, la Oradea, deschiderea oficială a Varadinum Expo 2008, reunind Târgul General Internaţional de bunuri de larg consum - ediţia a XII-a şi Târgul Gastronomic - ediţia a VII-a. Evenimentul are loc la Arena "Antonio Alexe" (Sala Sporturilor) din Oradea.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Clienţii Romtelecom pot vizualiza factura pe Internet
Romtelecom a lansat, luni, 22 septembrie a.c., o aplicaţie prin care toţi clienţii operatorului de telecomunicaţii pot obţine, în timp real, prin Internet, detalii despre factură şi alte informaţii în legătură cu serviciile utilizate, a anunţat compania.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste
Fundaţia Ruhama acordă servicii de îngrijire la domiciliu
Serviciile de Îngrijire la domiciliu, oferite de Fundaţia Ruhama, vizează intervenţii în trei domenii: social, socio-medical şi medical. Beneficiarii îngrijirilor la domiciliu sunt persoane care au împlinit vârsta standard de pensionare şi persoane cu dizabilităţi, iar cele medicale sunt oferite oricărei persoane în conformitate cu procedura Casei Judeţene de Sănătate.
- 24 Septembrie 2008
- Citeste


