Furtuna a întrerupt ascensiunea beiuşenilor pe Mont Blanc
Cei trei beiuşeni Lucian Frenţiu, Alin Mihuţa şi prietena lui, Cristina Ianc, însoţiţi de trei orădeni şi de un coleg din Brad, au ajuns în Chamonix pe data de 7 septembrie. Ascensiunea pe versantul francez al Mont Blancului a început pe 8 septembrie, însă vremea potrivnică i-a obligat să se întoarcă acasă mai devreme decât aveau în plan.
Prima etapă a început de la altitudinea de 1.000 m până la Tete Rousse (3.100 m), unde au înnoptat pentru aclimatizare. A doua etapă, 9 septembrie, a fost de la Tete Rousse până la altitudinea de 3.800 m, la Refuge du Gouter. Planul iniţial a fost schimbat din cauza timpului nefavorabil de la altitudinea de 3.800 m. S-a luat hotărârea ca, în noaptea de 9/10 septembrie, să pornească mai departe spre vârful Mont Blanc, la ora 3.00. La ora 7.00, pe un frig fantastic, au ajuns pe Dome du Gouter, situat la altitudinea de 4.300 m. Acolo s-au aşteptat câteva ore pe o vreme groaznică pentru a putea continua escaladarea, dar condiţiile meteo nu s-au îmbunătăţit. Ceaţa densă, vântul extrem de puternic, dar mai ales avalanşele au împiedicat ascensiunea spre punctul final, vârful Mont Blanc. După o lungă aşteptare, s-a luat hotărârea, de comun acord, de a renunţa. Membrii expediţiei au hotărât să-şi ia "revanşa" anul viitor. De amintit, încă o dată, că aceşti temerari beiuşeni au făcut cinste Beiuşului, ei fiind membri de frunte ai Salvamontului Bihor şi ai Clubului de Speologie "Cristal" Oradea.
Cei trei beiuşeni ţin să mulţumească din suflet primarului Adrian Domocoş pentru încurajările date şi pentru sponsorizarea făcută de Primăria Beiuş. Pentru beiuşeni urmează alte expediţii în diferite peşteri, dar şi escaladarea unor vârfuri mai înalte din ţară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.