Două spectacole de gală vor avea loc, în săptămâna care urmează, la Cinema Palace din Lotus Center Oradea.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
ADLO în 2022: anul cu cele mai mari investiţii - Peste 810 milioane de euro atrase
Pentru Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care administrează parcurile industriale din Oradea şi din judeţul Bihor, anul 2022 a însemnat atragerea celor mai mari investiții de până acum - 160 milioane euro în parcurile industriale, respectiv 650 milioane euro în zona fostului CET II, de pe strada Ogorului.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Autostrada Transilvania - Se aşteaptă oferte pentru 41 km
Data limită pentru contractul privind construcţia subsecţiunilor Zalău - Nuşfalău şi Poarta Sălajului - Zalău, din Autostrada Transilvania, care includ Tunelul Meseş, a fost stabilită.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Pentru elevi și nu numai - Pact pentru educație antreprenorială
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor au semnat marți, 7 februarie, la Oradea, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
In memoriam profesor Sever Dumitrașcu (1937-2022) - Ultima carte
În toamna anului trecut, mai exact în ziua de duminică 2 octombrie, trecea la cele veșnice unul dintre cei mari mari arheologi din ultimile decenii din România, profesorul Sever Dumitașcu.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Universitatea din Oradea - Poate pregăti doctoranzi în Muzică
Absolvenții Facultății de Arte, Departamentul Muzică, vor putea urma toate etapele pregătirii lor academice: licență, master și doctorat, la Universitatea din Oradea. Din toamnă și domeniul de doctorat „Muzică” va fi acreditat.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Recomandările pompierilor bihoreni - Gerul poate provoca tragedii
Având în vedere prognoza emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă şi pentru judeţul Bihor în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Crișana” recomandă cetățenilor respectarea mai multor măsuri menite a le proteja viața.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor” 2023 - Corul Madrigal ajunge și la Oradea
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” va susține Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor” în perioada 29 martie - 13 aprilie, în opt orașe din România. În Oradea, Corul Madrigal va cânta în data de 11 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului „Regina Maria”.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Aproape 3.000 de șomeri, în evidențele AJOFM Bihor - A crescut rata şomajului
La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 2.924 de șomeri, din care 1.560 femei, rata șomajului fiind de 1,25%.
- 08 Februarie 2023
- Citeste
Anchetă Salvați Copiii - Jungla internetului nu e pentru copii!
Aproape jumătate dintre copii sunt victime ale cyberbullying-ului, ponderea fetelor fiind cu 12% mai mare decât a băieților, conform unei anchete realizate de Salvați Copiii România în luna ianuarie.
- 08 Februarie 2023
- Citeste


