Două spectacole de gală vor avea loc, în săptămâna care urmează, la Cinema Palace din Lotus Center Oradea.

Sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 18.00, va avea loc premiera de gală la filmul „Pup-o mă! 3”, în prezența actorilor: Alin Panc, Alexandru Pop (Văru’Săndel), Kristina Cepraga, Damian Victor Oancea, Ioana Grama și Raluca Hideg (producător).

Cei prezenți la premiera de gală vor putea să interacționeze, să primească autografe și să se fotografieze cu actorii, care le vor răspunde la toate întrebarile în cadrul sesiunii de Q&A (Întrebări și Răspunsuri) ce va avea loc la finalul spectacolului.

În ultima parte a trilogiei „Pup-o, mă! Ouăle, franceza și ardelenii”, Tică, singurul rămas neînsurat e păcălit de frații săi că a ajuns la vârsta la care ori se însoară, ori înnebunește. Lucrurile se complică atunci când în decor intră un popă străin, o franțuzoaică feministă care vrea să împiedice cu orice cost Ziua Lânii și trei mândre care nu mai știu cum au ajuns la stână...

Biletele au fost puse în vânzare atât la caseria cinematografului, pe site-ul www.cinemapalace.ro cât și în aplicația mobilă cinemapalace.app.

Marți, 14 februarie, începand cu ora 19.00, tot la Cinema Palace din Lotus Center Oradea, va avea loc un spectacol de gală la filmul „Ramon”, în prezenta actorului Pavel Bartol și a regizorului Jesus del Cerro.

Ramon este un .....băiat, un om simplu care își vede de viața lui, de viticultor. Totul merge așa, până în ziua în care un tip tare (Smiley) îi face o propunere. Ce iese de aici? Vei afla la cinema. Ramon! Un personaj pe care Pavel Bartoș l-a intuit în urmă cu zece ani, de pe vremea când prezenta  show-ul „Dansez pentru tine” S-a tot gândit la el până l-a (re)întâlnit pe regizorul Jesus del Cerro. Și tu îl cunoști bine pe Jesus del Cerro pentru că ai râs cu poftă la filmele realizate de el: „Miami Bici”, „Hawaii”, ”Ho Ho Ho”. Bartoș și Jesus s-au pus pe muncă și au realizat filmul de comedie bună, la care poate merge să-l vadă și un copil de opt ani și unul de 115 ani, așa cum declară Bartoș.

Cei prezenți la premiera de gală vor putea să interacționeze, să primească autografe și să se fotografieze cu actorii și regizorul care le vor răspunde la toate întrebările în cadrul sesiunii de Q&A ce va avea loc la finalul spectacolului.

Biletele au fost puse în vânzare atât la caseria cinematografului, pe site-ul www.cinemapalace.ro cât și în aplicația mobilă cinemapalace.app.