Titlurile zilei
-
Aur, argint și bronz pentru elevii bihoreni la Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică 2026 - Bihorul strălucește!
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București a găzduit, în perioada 15-17 mai, cea de-a treia ediție a Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (ONSC) - un eveniment de referință în peisajul educației digitale din România, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.
-
Cupa Curățeniei „Mihai Neșu” - Peste 1.100 de copii participanţi
Pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea s-a desfășurat sâmbătă, 16 mai, Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”, competiție dedicată cluburilor de fotbal de juniori din județul Bihor. La eveniment au participat 42 de cluburi, cu 76 de echipe, de la categoriile Under 9 până la Under 13, însumând peste 1.100 de copii cu vârste între 8 și 13 ani.
-
Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir - Lucrările de eficiență energetică avansează
Lucrările de creștere a eficienței energetice la cele două corpuri ale Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir continuă. Proiectele vizează modernizarea clădirilor, reducerea consumului energetic și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și cadrele didactice.
-
Gala Dr. Mózes Carol, la a XIV-a ediţie - Trei asistenţi medicali bihoreni premiaţi
Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea a găzduit sâmbătă, 16 mai, a XIV-a ediție a Premiilor „Dr. Mózes Carol”. Premiul este acordat asistenților medicali pentru întreaga activitate în domeniul sănătății, recunoscând implicarea, dedicarea și dăruirea față de pacienți, precum și rezultatele deosebite obținute pe parcursul carierei.
-
Masteranzi ai Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, vizită de studiu la Primăria Oradea
Primăria Oradea a primit, săptămâna trecută, vizita unui grup de 21 de studenți și două cadre didactice de la Facultatea de Geografie – Masterul „Geodemografie și vulnerabilități socio-teritoriale” din cadrul Universității din București, aflați în practică profesională în municipiul de pe Crişul Repede.
-
Din ciclul politicieni imorali și lipsiți de responsabilitate - Senatorul Zamfir și minciuna din șervețel
În ultimele zile, scena publică a fost invadată de declarații halucinante, lansate în conferințe de presă, sau în emisiuni televizate, în care politicieni ai PSD care au dărâmat Guvernul Bolojan își continuă ofensiva împotriva liberalilor care refuză să mai facă alianță cu ei. Situația critică în care s-a ajuns parcă le-a luat mințile și în războiul politic declanșat s-a lăsat la o parte orice urmă de decență și rațiune.
Eminescu, omagiat la Bibliotecă
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
CT "Dimitrie Leonida": Dor de Luceafăr
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Moment Eminescu la Şcoala din Căpâlna
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Fondul Leonardo spijină femeile care îşi caută un loc de muncă
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Câţi "arginţi" costă "tăcerea" celor pe care i-am ales?!
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Cât de 'inteligente' sunt semafoarele 'băieţilor deştepţi'?!
De câteva zile, la intersecţia străzilor Decebal cu Sf. Apostol Andrei a fost montat un sistem nou de semaforizare, care mai mult a bulversat traficul rutier şi pe pietoni. Soluţia de fluidizare a traficului a fost pusă, gratuit, la dispoziţia Primăriei Oradea, de către firma Alien Concept, al cărui administrator este Horea Vuşcan. Acest sistem va fi folosit experimental timp de trei luni, timp în care municipalitatea orădeană poate aprecia dacă o astfel de investiţie este sau nu eficientă. Echipamentele montate în intersecţie costă 200.000 de euro, însă, pentru a convinge municipalitatea de performanţele acestora, Vuşcan le-a oferit, pe o perioadă de trei luni, gratis Primăriei Oradea, în speranţa că, pe viitor, municipalitatea va privi cu alţi ochi oferta firmei Alien Concept.
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Greu de... decis
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
In memoriam
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Creditele ipotecare au trecut testul de stres
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste


