Miercuri seara, Sala Festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a fost gazda unui eveniment mai special, întrucât în cadrul programului dedicat Olimpiadei Naţionale de Limba şi literatura română, ce s-a desfăşurat în zilele acestea la Oradea, criticii literari Alex Ştefănescu şi Ion Simuţ şi-au prezenat reciproc unul altuia ultimele cele mai noi cărţi care poartă semnătura celor doi importanţi oameni de litere. Alături de cei doi, invitatul de onoare a fost Ioan Moldovan, redactorul-şef al revistei "Familia" din Oradea.
Titlurile zilei
-
206.000 de lei de la CJ Bihor, sprijin pentru comuna Popești afectată de secetă - Bani pentru foraje
Consilierii județeni au aprobat luni, 14 septembrie, alocarea sumei de 206.000 de lei către comuna Popești, rămasă fără apă potabilă din cauza secetei. Banii vor fi folosiți pentru foraje și pentru asigurarea unei surse alternative de apă pentru populație.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş-Biharia - A fost finalizată relocarea DN 19E
Constructorul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia a finalizat lucrările pentru relocarea Drumului Național 19E, a anunţat Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).
-
La un grup de elevi cazați în localitatea Vadu Crișului - Focar de toxiinfecție alimentară
Un focar colectiv de toxiinfecție alimentară a apărut, săptămâna trecută, la un grup organizat de turiști - elevi ai unei școli gimnaziale din municipiul Oradea - cazați în perioada 9-11 septembrie la o unitate de cazare de tip pensiune din localitatea Vadu Crișului. Luni, din cele 13 cazuri înregistrate, două persoane erau în spital, alte 11 izolate la domiciliu.
-
Pompierii bihoreni au sărbătorit, la sfârșit de săptămână, „Ziua Pompierilor din România” - Exerciții și activități dedicate celor mici
Exerciții demonstrative, prezentări ale tehnicii și echipamentelor de intervenție, ateliere de informare preventivă și prim ajutor, precum și activități dedicate copiilor au marcat sărbătorirea „Zilei Pompierilor din România” în județul Bihor.
-
Actualizare majoră a platformei pentru parcările de domiciliu - O nouă secțiune: „Alte solicitări”
Platforma pentru parcările de domiciliu, portal.parcari.oradea.ro, a fost supusă unei actualizări majore a sistemului, prin introducerea unor noi funcționalități menite să simplifice interacțiunea cetățenilor cu Serviciul Gestionare Parcări și să permită efectuarea online a mai multor operațiuni care până în prezent necesitau transmiterea documentelor prin e-mail sau deplasarea la ghișeu.
-
Aquapark Nymphaea Oradea, 10 ani de activitate
Aquaparkul Nymphaea, unul dintre cele mai moderne și apreciate complexuri de agrement din regiune, a împlinit, în 10 septembrie, un deceniu de la deschiderea porților.
Pe marile ecrane rulează... 'Pânza de păianjen'
În ultimii ani, cinematografele au început să piardă vizibil teren în faţa noilor mijloace de divertisment, care au acaparat, într-un timp destul de scurt, atenţia şi interesul publicului. Deşi marele ecran nu are încă rival "domestic" la capitolul dimensiune şi sunet, cinematografele nu se mai bucură de aceeaşi popularitate, iar consumatorii de filme s-au "modelat" după noile trenduri, optând pentru vizionarea unei producţii pe DVD, video sau televizor.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
prima pagina
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Calitatea sistemului fiscal şi juridic
România, locul 24 în Europa
România s-a clasat pe locul 24 din 27 ţări europene participante la un sondaj care evaluează cât de favorabil este sistemul fiscal şi juridic pentru fondurile de investiţii de capital de risc şi privat, realizat de Asociaţia Europeană de Private Equity şi Venture Capital (EVCA) împreună cu KPMG.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Preţurile producţiei industriale au crescut
Preţurile producţiei industriale au crescut pe întregul parcurs al anului 2008, România situîndu-se pe locul III în UE la acest capitol, cu o creştere anuală de 7,2%.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Salariul mediu brut a crescut la 2023 lei
În luna decembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2023 lei, cu 9,7% mai mare faţă de luna precedentă.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
De la Complexul "23 August" la Naţional Arena
Stadionul Naţional Arena va fi primul din România desemnat să găzduiască o finală de cupă europeană. Săptămâna trecută, Comitetul Executiv al forului european a decis să atribuie Bucureştiului organizarea finalei Europa League, actuala Cupa UEFA, din 9 mai 2012.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Balaj şi Tudor vor arbitra în Cupa UEFA
Arbitrii români Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor conduce la centru partide din 16-imile de finală ale Cupei UEFA, informează site-ul oficial al forului continental.
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Agenda culturală
- 06 Februarie 2009
- Citeste
Automat de bilete, distrus de călătorii "binevoitori"
Începând din vara anului 2004, Regia Autonomă de Transport Local Oradea a amplasat mai multe automate, astfel încât orădenii să-şi poată cumpăra bilete sau abonamente pentru transport la orice oră din zi şi din noapte, fără să mai stea la cozi interminabile la chioşcuri şi să se certe cu vânzătoarele. Respectivele aparate eliberau bilete cu o călătorie şi abonamente cu preţ întreg.
- 06 Februarie 2009
- Citeste


