Trei persoane reţinute în cazul uciderii lui Cozma
Poliţia austriacă a reţinut trei persoane din grupul care a provocat incidentul de la Veszprem, soldat cu decesul handbalistului Marian Cozma. Raffael Sandor (31 ani), Nemeth Gyozyo (29 ani) şi o femeie în vârstă de 37 de ani, prietena unuia dintre cei doi, care conducea maşina, au fost prinşi duminică seara, în apropierea localităţii Bad Blumau, din Austria. În urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţia maghiară crede că Raffael Sandor este cel care l-ar fi înjunghiat pe român.
Poliţia austriacă a oprit maşina în care se aflau cei trei şi, din câte se pare, ei încercau să ajungă în Italia. Cele trei persoane nu au opus rezistenţă în momentul în care au fost reţinute şi au fost duse la cel mai apropiat sediu de Poliţie. De aici aceştia au fost transferaţi la Centrul de Poliţie din Graz, de unde vor fi extrădaţi în Ungaria. Potrivit poliţiei ungare, Nemeth, deşi nu este autor direct al crimei, făcea partea din grupul care a provocat incidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa sportivul român. Ataşatul român pentru Afaceri Interne la Budapesta, Ioan Bentze, a precizat că femeia arestată de poliţia austriacă nu face parte din grupul de suspecţi în acest caz.
Un alt suspect, Istvan Sztojka (22 ani), se află în libertate şi este dat în urmărire, dar, din informaţiile poliţiei maghiare, acesta nu ar fi părăsit teritoriul Ungariei.
În cadrul autorităţilor ungare s-a creat o comisie operativă, partea română fiind reprezentată de ataşatul de interne, a cărui activitate este coordonată de ministrul de interne, Dan Nica.
Corpul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma va fi repatriat astăzi, a declarat consulul României la Budapesta, Marin Ursuţ.
"În ceea ce priveşte repatrierea, avem programată mâine (n.r. -astăzi), în jurul orelor 16.00-17.00, o ceremonie de rămas-bun la Nagylac. După aceasta, va fi continuat drumul spre ţară", a spus Ursuţ. El a precizat că trupul neînsufleţit al handbalistului va fi adus în România cu o maşină, nu cu avionul.
Componentul naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, la un restaurant din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic.
Conform presei locale, handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţa. Coechipierii săi au fost transportaţi la spital, cu răni serioase, tot prin înjunghiere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.