Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat marți că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a unei Hotărâri a Curţii de Apel Oradea într-un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca şi instalator. Instituţia susţine că întreaga procedură a fost respectată şi va depune toate eforturile pentru reluarea programului.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Pentru meciul FC Bihor - FCSB - Garnituri suplimentare de tramvaie
OTL a anunţat că azi, 27 septembrie, cu ocazia meciului de fotbal din Cupa României dintre echipa locală FC Bihor și FCSB, pentru a permite suporterilor să participle în număr cât mai mare, pe tronsonul Olosig - biserica Emanuel tramvaiele vor circula normal, iar între orele 19.00-24.00 se vor introduce garnituri de tramvaie suplimentare.
- 27 Septembrie 2023
- Citeste
Evenimente în Oradea - Ziua internaţională a persoanelor vârstnice
La Oradea, Ziua internaţională a persoanelor vârstnice va fi marcată duminică, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Oradea (lângă Liceul „Don Orione”).
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
În colaborare cu instituții din Ungaria - Proiecte culturale transfrontaliere
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată de marți, 26 septembrie, două proiecte transfrontaliere, în colaborare cu instituții de cultură din Ungaria, pentru Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” și Filarmonica de Stat Oradea.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
De Ziua Internațională a Muzicii - Concert cameral la Centrul Cultural Posticum
Anul acesta, Ziua Internațională a Muzicii va fi marcată cu un foarte interesant concert cameral susținut de pianista concertistă Andreea Tinca și violonista de excepție Paula Gherasim.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
FestiFall 2023 - Concerte Richard Clayderman și Nouvelle Vague
FestiFall, evenimentul care celebrează anual aniversarea Municipiului Oradea, va avea loc în perioada 13-15 octombrie și va aduce distracția, în premieră, în 5 locații și pe 3 scene. Vor fi organizate peste 100 de spectacole și concerte și peste 400 de artiști și invitați vor veni în Oradea 3 zile și 3 seri.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
După aproape jumătate de an de la decizia de evacuare - Sculptorul Durgheu solicită accesul în atelier
Fostul decan al Facultății de Arte, sculptorul Cornel Durgheu, a fost evacuat ieri din atelierul său de creație, zeci de materiale fiind urcate în camionete, asemeni unor obiecte nefolositoare. Artistul mărturisește că nu are unde să le ducă și că primăria trebuia să-i ofere un alt spațiu.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea - A 17-a prelevare de organe din 2023
Două vieţi frânte, pentru care medicii nu au mai putut face nimic, au adus viaţă altor semeni aflaţi în suferinţă, cu ajutorul transplantului. Este vorba despre două victime din Oradea și Arad.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
Start în campania de microcipare a câinilor cu stăpân din Oradea - Un an gratuit, apoi amenzi!
Primăria Oradea va da luni, 2 octombrie, startul unei ample campanii de microcipare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora, aflați pe raza municipiului. Primăria va suporta costurile acțiunii din bugetul local.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste
Parteneriatul care a pus România pe drumul bun al istoriei - Serbat printr-o expoziție organizată la Oradea de ambasada SUA
Cei 25 de ani de parteneriat strategic Statele Unite ale Americii - România au fost sărbătoriți luni, 25 septembrie, și la Oradea, în prezența ambasadorului SUA în România, Kathleen Kavalec, prin intermediul expoziției „We the People”.
- 26 Septembrie 2023
- Citeste


