Conferinţă naţională a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi

Pe parcursul a două zile, în perioada 5-6 decembrie a.c., în Poiana Braşov, în cadrul Hotelului Alpin, Agenţia Naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (ANES) a organizat conferinţa de închidere a Anului european al egalităţii de şanse pentru toţi. La eveniment au participat peste 150 de persoane, invitaţi din toate colţurile ţării, printre care s-au numărat şi personalităţi marcante ale vieţii publice. De asemenea, a fost prezentă şi o delegaţie bihoreană formată din elevi premianţi la concursul de creaţie artistică, organizat de ANES, precum şi părinţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai mass-media locale.

Experienţe personale expuse tuturor
În prima a zi a conferinţei, organizatorii evenimentului au realizat o interacţiune între participanţi, care a avut rolul de a facilita comunicarea pe parcursul evenimentului. Printre invitaţi s-au numărat elevi, cadre didactice, directori ai unităţilor de învăţământ, care s-au implicat în campania Anul european al egalităţii de şanse pentru toţi, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale din ţară, ai ANES din majoritatea judeţelor din ţară, precum şi numeroase personalităţi marcante ale vieţii publice, dintre care îi amintim pe sportiva de talie mondială Elisabeta Lipă şi artistul de renume internaţional Damian Drăghici, personalităţi care, pe toată perioada campaniei "Anul european 2007", au fost numiţi "Ambasadori ai Egalităţii". Evenimentul a debutat cu o serie de discursuri susţinute de organizatori şi personalităţile implicate direct în realizarea acţiunii, după care, succint, au fost prezentate activităţile derulate de-a lungul campaniei. Dintre acestea amintim: concursul de creaţie artistică pentru elevii de liceu, intitulat "Diversitatea din jurul meu", caravana "Anul european 2007", crosul diversităţii, săptămâna diversităţii, diverse studii privind discriminarea multiplă în România, precum şi întâlniri cu liderii spirituali şi cu reprezentanţi ai mass-media. În cadrul conferinţei au fost prezentate şi imagini din filmele "Dincolo de prejudecăţi" şi "Spre normalitate", realizate de ANES. A urmat o serie de discuţii interactive privind experienţele personale ale participanţilor din cadrul campaniei.

Un pas... "spre normalitate"
La conferinţa de închidere au fost prezenţi zeci de elevi premiaţi în cadrul concursului de creaţie artistică intitulat "Diversitatea din jurul meu", precum şi protagoniştii filmului "Spre normalitate". Concursul de creaţie a reunit 94 de elevi de liceu din toată ţara, care au realizat 138 de lucrări de pictură, fotografie, grafică şi film. Câştigătorii au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii, care s-a desfăşurat la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", din Bucureşti, ulterior lucrările fiind expuse într-o caravană care a poposit în 12 oraşe din ţară. Judeţul Bihor se poate mândri cu tineri foarte talentaţi, premiul I fiind adjudecat de Damaris Arba, elevă la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din municipiul Marghita. Cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să vadă câteva zeci de lucrări realizate de elevii premianţi, acestea fiind expuse în sala de conferinţe. Filmul "Spre normalitate" relatează experienţele a patru persoane aparţinând unor grupuri cu risc de discriminare. Dintre acestea, Marius Marcăş, în vârstă de 11 ani, în ciuda faptului că a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate în formă gravă, interpretează excelent diverse partituri la pian, Florentina Ionescu a descoperit prin anii 90 că este lesbiană. Cu îndrăzneală şi sinceritate şi-a declinat noua identitate sexuală faţă de cei din jur. La finalul primei zile, participanţii au fost invitaţi de către organizatori la o cină festivă, unde iubitorii muzicii elene au avut ocazia să-i admire pe membrii formaţiei de muzică şi dans a Comunităţii Elene din România. Ritmurile inconfundabile şi repertoriul adecvat i-a angrenat şi pe participanţi la dans, petrecerea încheindu-se abia spre orele dimineţii.

Fiţi mai buni, uitaţi de discriminare!
Cea de-a doua zi a conferinţei a avut următorul motto: "Fiţi mai buni, uitaţi de discriminare!". Cu acest prilej, au fost prezentate mai multe filmuleţe realizate de-a lungul campaniei. Un grup de elevi de la Liceul de Construcţii şi Arhitectură "Christian Kertsch", din Braşov, a prezentat filmul "Toţi suntem egali", urmaţi fiind de echipa "Amiciţia", elevi ai Colegiului Naţional "Gheorghe Ţiţeica", din municipiul Drobeta-Turnu Severin, care au prezentat un film şi o scenetă. Ambele creaţii au fost premiate la concursul intitulat "Diversitatea din jurul meu". Totodată, în cadrul evenimentului, au fost premiate şi personalităţile care au sprijinit campania Anul european 2007. La finalul conferinţei a fost dezvăluită şi structura anului 2008, definit "Anul european al dialogului intercultural". De adăugat că participanţii la conferinţă au avut ocazia să viziteze împrejurimile, principalele obiective fiind un conac cu un minunat lac, aşezământul ecleziastic cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" şi, bineînţeles, pârtiile destinate schiorilor şi amatorilor de săniuş. De menţionat faptul că unul dintre sponsorii evenimentului a fost European Drinks.