Unirea forţelor de centru-dreapta este condiţia sine qua non a prosperităţii României şi a integrării cu demnitate în Uniunea Europeană. "Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles!" Domnii Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica sunt profund preocupaţi de binele naţiei al cărei nivel de bunăstare vor să-l ridice până la nivelul statelor din UE. Şi intenţionează să facă acest lucru promovând valorile liberale. Numai că liberalismul este compromis în România de paraziţii Tăriceanu-Patriciu-Olteanu-Orban care au confiscat PNL şi trăiesc din renta de credibilitate lăsată de alţii, fără să aibă nici o strategie privind viitorul. Or, e evident că există o cale şi numai una pentru ca partidul să reintre în graţia cetăţenilor şi să crească în sondajele de opinie: să fuzioneze cu PD sub flamura populară. Cum se va face această unificare a forţelor de dreapta, ce program concret va adopta, ce alte partide ar putea fi cooptate, nu se ştie. Potrivit vizionarului Stoica, societatea civilă, analiştii politici şi poporul însuşi sunt chemaţi să-şi dea cu părerea şi să-şi bată capul cu această poveste, din moment ce domnia sa a identificat magistral adevărata prioritate a agendei naţionale şi cheia fericirii neamului. "Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles!" Adică PNL nu scade în sondaje pentru că, după doi ani de guvernare, oamenii nu trăiesc mai bine, pentru că preşedintele Traian Băsescu critică obsesiv PNL şi pentru că Stoica-Stolojan o ţin langa că fruntaşii liberali sunt incompetenţi? Deci Tăriceanu nu e responsabil în ochii cetăţenilor pentru că preţurile la gaze urcă, pentru că se scumpeşte pâinea şi pentru că Europa ne consideră o ţară de mâna a doua, ci pentru nu se uneşte cu democraţii? În legea lui moş Ion Roată, lucrurile stau altminteri. Pe Stolojan şi pe Stoica îi interesează mai mult sigla PNL decât liberalismul. Dacă nu vor fi reprimiţi în funcţii de conducere într-un partid care ar trebui să accepte şi unificarea cu PD, ei sunt dispuşi, după cum au recunoscut la sfârşitul săptămânii trecute, să creeze un alt partid liberal a cărui principală misiune va fi unificarea forţelor de centru-dreapta. De ce au cei doi nevoie de o efemeridă politică care, oricum, va fuziona cu democraţii? Foarte simplu. Nu liberalismul trebuie recuperat pentru a face parte dintr-un mare partid de centru-dreapta, ci Stolojan şi Stoica şi câţi mai mulţi liberali trebuie recuperaţi pentru a face parte dintr-un hibrid politic "liberal-democrat". Dacă cei doi ex-liberali s-ar înscrie astăzi în PD, ei ar deveni simpli membri. Ca şefi ai unui partid politic, vor negocia cu democraţii, având şanse să primească funcţii de conducere. Ceea ce se pare că îi îngrijorează deja pe amicii lui Boc. Ce au de câştigat însă democraţii? Fuziunea va duce la constituirea unui nou partid politic care nu va mai fi legat de protocolul D.A. Prin urmare, acesta va fi pretextul perfect pentru denunţarea Alianţei, care mai există, şi aşa, doar cu numele. Deja, democraţii clamează sus şi tare că semnatarii acordului Alianţei nu mai sunt în PNL. Dar cum va fi servită agenda cetăţeanului dacă se forjează un mare partid prezidenţial? "Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum".