Prinsă în flagrant
În data de 17 ianuarie, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au prins-o în flagrant şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de B.C., de 22 de ani. Femeia este suspectată că tocmai sustrăsese o borsetă din mâna unui orădean de 69 de ani, în timp ce trecea printr-un parc din zona centrală a municipiului Oradea. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară.

Cercetat pentru furt din biserici
Poliţiştii din Ştei l-au depistat pe I.M., de 32 de ani, din localitatea bihoreană Nucet, suspectat că, în noaptea de 24/25 decembrie 2007, ar fi pătruns prin efracţie într-o biserică din Ştei, de unde ar fi sustras diverse bunuri în valoare de 400 lei. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că acesta este bănuit că, în perioada noiembrie - decembrie 2007, ar mai fi comis alte patru spargeri de societăţi comerciale de pe raza localităţii Ştei, cauzând un prejudiciu de peste 2.000 lei. Reamintim că acelaşi suspect este cercetat şi de poliţiştii din Nucet, bănuit fiind că, în noaptea de 06/07.01 a.c., ar fi pătruns prin efracţie în două lăcaşe de cult din Băiţa, provocând un prejudiciu total de 2.000 lei. Cercetările continuă.

Contravenţii la regimul silvic
Joi, poliţiştii din Curăţele şi Budureasa l-au depistat pe P.F.I., de 31 de ani, din Budureasa, în timp ce transporta cu o remorcă tractată de un tractor agricol, cantitatea de 3 metri cubi de lemne de foc, în valoare de 300 lei, fără acte de provenienţă. Tot joi, poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică împreună cu inspectori din cadrul ITRSV Oradea au acţionat pe drumul naţional 1 Oradea - Aleşd şi pe raza localităţii Vârciorog pentru a preveni şi combate contravenţiile şi infracţiunile la regimul silvic. Au fost efectuate patrulări în zone cu risc forestier, controlate patru autovehicule, legitimate şase persoane şi aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000 lei. De asemenea, au fost confiscaţi şase metri cubi de material lemnos în valoare de 800 lei.