Stadion: Comunal din Căbești

Spectatori: aproximativ 100

Marcatori: Țiboc 40 / Bulcău 22, 63, A.  Micula 37, Monea 49 (11 m)

Cartonașe galbene: E. Sârb, Lezeu / Deva, Bulcău

Gloria: Fiț – Lezeu, Vidican (50 R. Lasc), A. Sârb, Ștefănică, E. Sârb, Toma, Olteanu, Nistor (84 Lupău), Alb, Țiboc (70 I. Fărcanea).

Delegat: Ionel Fărcanea.

Biharea: Indrei (80 Petruța) – Hulber, Lazăr, S. Micula, Deva, M. Sabău (69 Bursașiu), O. Pașca, A. Micula, Bulcău (79 P. Rădac), A. Sabău (73 Lazea). Monea.

Antrenor: Dorin Boca.

Arbitri: Ionuț Cheregi - la centru; Florian Toia și Bogdan Bărar - asistenți.

Observator: Gheorghe Pirte.

În penultima etapă din seria secundă a Ligii a V-a, pe „Valea Roșiei”, primele două clasate, Unirea Roșia și Biharea Vașcău, au „purtat” un dialog de la (mică) distanță, fiecare cu gândul la posibilul pas greșit făcut de către celălalt.

Ambele însă și-au adjudecat victoria, chiar cu același scor (4-1), iar duminică, 6 noiembrie, se vor „duela” pe „Valea Coului”  într-o partidă cu implicații majore la vârful clasamentului. Vășcăuanii au sosit la Căbești cu gândul declarat la victorie, iar prin maniera exprimării din teren nu au lăsat adversarului nicio șansă, dominând partida într-un mod autoritar. Chiar din startul partidei au apărut ocaziile la poarta gazdelor, însă A. Sabău (7), M. Sabău (11, 20), O. Pașca (13), Bulcău (16) și Deva (17) au irosit oportunitățile, în timp ce căbeștenii au ripostat prin Vidican (15) și Țiboc (19). Scorul a fost deschis (0-1) de Bulcău (22) din marginea careului mic și majorat (0-2) prin A. Micula (37) cu un șut formidabil. Între timp am remarcat reflexul lui Indrei la „ghiuleaua” expediată de A. Sârb (29). Totuşi gazdele au reuşit să reducă din handicap prin Țiboc (40) din interiorul careului mare. Parida s-a „rupt” în startul reprizei secunde când centralul a acordat, just, o lovitură de pedeapsă, iar Monea (49) a mărit diferența (1-3). Ostilitățile din teren au continuat tot într-un ritm alert, fazele succesându-se la cele două porți. Monea (52) a țintit bara transversală, pentru ca reflexul lui Indrei să fie eficient la șutul puternic a lui A. Sârb (55). Cel mai bun jucător de pe teren, Andrei Bulcău, a fixat scorul final (1-4) cu o execuție de zile mari de la 30 de metri, ambele goluri fiind dedicate celei mai înflăcărate suportere e echipei vășcăuane, Mary, care a fost prezentă în permanență lăngă echipă în acest sezon. Reușitele lui „Nicoliţă” din acest meci, cum l-a „botezat” Mary,  s-au datorat unor ghete nou-nouțe purtate de șeptarul vășcăuan care i-au fost oferite de un șteian. Chiar dacă goluri nu s-au mai înscris, partida a fost spectaculoasă, ambele echipe forțând cartea atacului, gazdele prin Alb (65), Lasc (78) și A. Sârb (85), iar vășcăuanii prin A. Micula (70, 87) și Lazăr (73). Victorie de moral obținută de vășcăuani înaintea confruntării din ultima etapă cu liderul seriei, Unirea Roșia, care cu siguranță va capacita la cote maxime iubitorii fotbalului de la poalele Munților Apuseni.