O nouă întâlnire a prefectului de Bihor, Ilie Bolojan, cu reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate a fost consumată, ieri, prin reunirea Comisiei de Dialog Social. Pe ordinea de zi s-a aflat situaţia contractelor colective de muncă şi măsurile de combatere a şomajului la nivel judeţean. Toate unităţile care au cel puţin 21 de salariaţi au obligaţia de a negocia clauzele contractelor colective de muncă la nivel de unitate, iniţiativa negocierii aparţinând patronului. Negocierea colectivă la nivel de unitate are loc în fiecare an, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea contractelor colective de muncă. Contractele respective trebuie să fie înregistrate la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bihor. În judeţ există, conform datelor de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, 717 societăţi comerciale care au cel puţin 21 de salariaţi, dintre acestea doar 468 având contracte colective de muncă. "În vederea stimulării negocierii contractelor colective de muncă de către agenţii economici au fost expediate 300 de somaţii", a declarat Anişoara Gal, director DMSSF Bihor. Nerespectarea de către patron a obligaţiei de iniţiere a discuţiilor cu privire la încheierea contractului se sancţionează cu amendă între 3 şi 6 milioane de lei. Referitor la activitatea angajaţilor acestei instituţii, prefectul Bolojan le-a sugerat acestora să sancţioneze orice încălcare a drepturilor salariaţilor şi a precizat să nu mai aibă loc "nici o vizită, fără amenzi". În ceea ce priveşte măsurile de combatere a şomajului, acestea nu au fost cele mai eficiente. Pe plan local, ne confruntăm cu o lipsă acută de specialişti, motiv pentru care există o oarecare reticenţă a investitorilor străini care ar dori să-şi deschidă aici o afacere. În acest sens, s-a propus ca, în perioada care urmează, să se organizeze doar acele cursuri de formare profesională care să corespundă nevoilor de pe piaţa muncii. "În 2005, vom încerca să constituim o bază de date astfel încât investitorii să ştie ce forţă de muncă calificată există în arealul în care doresc să-şi desfăşoare activitatea", a mai precizat prefectul Ilie Bolojan.