Cea de-a patra ediţie a pelerinajului poetic iniţiat de către Cenaclul literar Barbu Ştefănescu Delavrancea al Baroului Bihor a debutat în dimineaţa zilei de duminică, 21 august, cu  un grup de membri ai Cenaclului care au depus o coroană de flori întru amintirea marelui dramaturg Barbu Ştefănescu  Delavrancea (1858-1918).

 

Orator remarcabil şi de temut, supranumit „fiara cuvântului” de către Titu Maiorescu, academicianul patriot arăta în lucrarea sa Pământ și drepturi (9 iunie 1917) următoarele: „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la '64. Nu pot să uit ceea ce am învățat de la cei mai mari dascăli ai mei, de la părinți: basmele, cântecele, obiceiurile, limba aceasta, comoara de limbă unde se găsesc bogățiile cu duiumul, în care mi-am spus durerea și dorul și am încercat să mă apropii de un ideal ce s-a depărtat treptat cu pașii făcuți înspre dânsul (...). Sunt al țăranilor! Îi iubesc fatal. De ei mă leagă suferințele moșilor și strămoșilor mei. În mine se adună suferințele veacurilor trecute și ies la iveală și le dau în clipa aceasta graiul pe care li-l pot da”.  Avocatul onest şi patriotul înflăcărat care era pentru unirea  Vechiului regat cu Transilvania, fost primar al Capitalei, obişnuia să spună mereu: „Suntem un singur popor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Apoi întreg grupul, alcătuit din dr. Lucian Munteanu,  Alexandrina Chelu &Florian Chelu, Emil Sauciuc, Mihaela  Dindelegan, Georgeta Lazăr, Aurel Horgoş, Sânziana & Emil  Neşiu, Sorin Cosma, a pornit cu microbuzul galben ca un fel de românesc yellow cab spre Holod, prin bunăvoinţa doamnei director prof. Ioana Gudiu de la Şcoala gimnazială Viorel Horj, din Drăgăneşti. La Holod, la bustul lui marelui scriitor Iosif Vulcan, doamna profesoară Sânziana Neşiu şi soţul său, Emil,    în numele grupului, au depus o coroană de flori întru pomenirea  cu recunoştinţă a celui care cu bucurie a deschis coloanele revistei noastre Familia din Budapesta tânărului june bucovinean ce răspundea până atunci la numele de Mihai Eminovici.

Prima ediţie a comemorării unor poeţi şi publicişti care au dus numele Bihorului şi României în lume a avut loc în 31 iulie 20l3, sub auspiciile titlului „Pe Crişuri în sus”. Următoarele două pelerinaje au fost mai ample, mai reuşite, cu o participare mai mare, fiind şi mai bine pregătite din timp. Anul acesta, 2016, comemorarea şi cuvenita cinstire aduse poeţilor bihoreni a fost legată şi de împlinirea a 150 de ani de la debutul absolut al lui Mihai Eminescu în nr. 6 al revistei Familia (25 februarie – 9   martie 1866) cu poezia  De-aş avea … , revista înfiinţată, sponsorizată şi condusă de celebrul om de litere şi de presă literară din Holodul Bihorului, Iosif Vulcan, momente evocate de către participanţi în faţa bustului acestui academician, poet, dramaturg, publicist, naşul literar providenţial al lui Mihai Eminescu şi care a preschimbat inspirat şi salutar numele din Eminovici în Eminescu, lucru cu care poetul de la Ipoteşti a fost întru-totul de acord.

De la Holod, scriitorii şi membrii cenaclului au fost întâmpinaţi la Muzeul orăşenesc de soţii muzeografi Georgeta şi Nicolae Brânda, Antiţa şi Paşcu Balaci, prof. de latină Teodor Rif. La muzeu, cu obişnuitul amestec de glumă şi de seriozitate, invitat la cuvânt, custodele Muzeului, poetul Nicolae Brânda a  menţionat că Beiuşul şi Ţara Beiuşului sunt, într-un fel, ombilicus mundi (buricul pământului). Stupoarei de surprindere legitimă, aproape generale, muzeograful a replicat prin arătarea împrejurării că în peştera de la Coliboaia, pe valea Sighiştelului, nu departe de Beiuş, s-au găsit desene rupestre pe pereţii  acesteia mai vechi sau cel puţin la fel de vechi cu cele descoperite în peşterile din Spania sau Franţa, de acum 23.000- 35.000 ani, vădind astfel străvechimea convieţuirii umane pe aceste frumoase meleaguri. Nicolae Brânda a mai arătat că  ingeniozitatea şi geniul locuitorilor de aici a biruit sărăcia pământului prin multitudinea meşteşugurilor tradiţionale din zonă: alegerea plantelor medicinale de la Poieni de Jos, olăritul de la Leleşti ori Leheceni şi din alte sate, făuritul scărilor de lemn de la Cresuia, a lăzilor de zestre de la Budureasa, a arderii pietrei de var de la Meziad, a cojoacelor şi ţesăturilor tradiţionale din aproape toate satele de altădată etc.

La bustul poetului Gheorghe Pituţ din parcul municipiului Beiuş, poetul Paşcu Balaci a solicitat celor prezenţi păstrarea unui moment de reculegere în amintirea fiului poetului Gheorghe Pituţ, avocatul  Ionuţ Pituţ, din Bucureşti prezent, alături de unchiul său, preotul Ioan Pituţ, la ediţiile precedente, dar care a decedat în chip tragic la numai 42 de ani în vara acestui an. S-au aprins lumânări întru pomenirea tatălui, dar şi a fiului său Ionuţ Pituţ, plecat prematur şi nedrept dintre noi, apoi s-a recitat din creaţia poetului Gheorghe Pituţ, iar Alexandrina & Florian Chelu au interpretat un sonet din creaţia bardului din satul Sălişte de Beiuş. De asemenea, poeta Georgeta Lazăr a citit o poezie de  evocare a poetului şi omului deosebit care a fost Gheorghe Pituţ.  De la Binş (din germanul Binsch), microbuzul galben s-a îndreptat spre verdea vale a Crişului Negru, cu opririle de rigoare la ochiul roşu al semafoarelor. Totuşi, pe traseu, s-a observat cu bucurie şi satisfacţie că se lucrează la drumul DN (Dezastrul Naţional) 76 Oradea Deva, chiar şi dumineca. Nu degeaba, bârfesc locuitorii de pe aici că domnul ministru al transporturilor ar fi de loc din Câmpani…  să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere să dea în folosinţă drumul de la Dealul Bitiilor până la joncţiunea cu judetul Alba.

În fine, ajunşi la Vaşcău – Carara Bihorului, scriitorii au fost întâmpinaţi de dl Balaci Aurel şi de un grup de vecini de pe locul grădinii, unde s-a ridicat odinioară casa în care s-a născut poetul Alexandru Andriţoiu. Vecinii ne-au relatat că fiul poetului Andriţoiu, stabilit la Bucureşti, nu s-a mai întors de foarte multă vreme la Vaşcău şi că o ridicare de casă pe grădina unde acesta a văzut lumina zilei este cu totul improbabilă. O stare de fapt contrazisă de unii membri ai cenaclului care au fost informaţi că în urmă cu mai mulţi ani  o doamnă generoasă din Vaşcău, pe nume Doina Ilion, ar fi fost dispusă să cedeze casa dumneaei pentru ridicarea unei case memoriale Alexandru Andriţoiu. Ne-am bucura dacă autorităţile locale şi judeţene ar purcede în realizarea acestui deziderat cultural chiar pe locul vechii case  dupa o machetă de care dispun, asa cum au fost discuţiile din  anii anteriori.

Drumul acestor pelerini moderni care s-au închinat celor jertfiţi pe crucea sinuoasă a poeziei a continuat apoi la Nucet, renumit până în 1989 că ar fi fost singurul orăşel din România fără biserică, nucetanii ducându-se la biserica din Băiţa. Acum nu mai este cazul, Nucetul dispune de o biserică impunătoare. La Nucet, grupul a fost întâmpinat de  doamna Tabit de la biblioteca orăşenească şi de referentul cultural de la primări care a şi deschis casa de cultură cu aproape 200 de locuri şi în perfectă stare de funcţionare.

În faţa Casei de cultură care poartă numele portului Ioan Davideanu, doamna Antiţa Balaci, dupa ce a depus jerba de flori şi a aprins o lumânare, a recitat cea mai superbă poezie a poetului Ioan Davideanu, intitulată Sania: „Într-o sanie trasă de câini/ Eu, cu pieptul sub mâini/peste mâini o scândură, apoi o cruce/ Negrul vieţii în albul morţii se duce/Doamnelor, domnilor, salutare/ Doamna mea, am murit mi se pare/ am dat de un dat, sunt în plasă/într-o sanie - mpinsă sau trasă…

Din nou s-a pus problema necesităţii ridicării unui bust, la ideea lui Cornel Durgheu, al poetului Ion Davideanu în faţa casei de cultură care-i poartă numele, s-a mai vorbit iarăşi despre  posibilitatea deschiderii unei tabere de creaţie în superbul cadru montan al Nucetului, despre ţinerea unor şedinţe ale Cenaclului literar al Baroului la Casa de cultură de aici şi s-a luat hotărărea  de a se comunica Consiliului local aceste propuneri din partea scriitorilor şi membrilor Cenaclului.

Cronicar