Şeful Executivului, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a fost implicat, marţi seară, la ora 20.15, în comuna Petreşti din judeţul Ilfov, într-un accident de circulaţie, în timp ce se deplasa cu motocicleta Harley Davidson dinspre DN1 către localitatea Corbeanca. La un viraj la dreapta a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Ford Mondeo, condus regulamentar de către Ioan Sorin, angajat al firmei DuPont. Ambele autovehicule au fost avariate, iar premierul şi şoferul auto au fost transportaţi la Spitalul Elias, pentru investigaţii medicale. În urma investigaţiilor medicale, s-a constatat că premierul a suferit o entorsă la un genunchi şi a rămas internat peste noapte la spital, cu piciorul în ghips. Inspectoratul General al Poliţiei Române a comunciat, ieri, că autovehiculele implicate în accident au fost ridicate şi transportate la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, după efectuarea fotografiilor judiciare şi a cercetărilor la faţa locului. Autovehiculele vor fi puse la dispoziţia Parchetului competent să soluţioneze cauza, urmând ca acesta să se pronunţe în privinţa expertizei tehnice. Analiza toxicologică efectuată de specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti a indicat faptul că nici premierul Tăriceanu şi nici şoferul autoturismului implicat în accidentul de marţi seară nu au consumat băuturi alcoolice, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române. Testele de alcoolemie cu aparatul Drager la faţa locului au stabilit, imediat după accident, că cei doi nu consumaseră băuturi alcoolice. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Serviciul de Protecţie şi Pază, marţi seară premierul a avut dispozitivul de protecţie prevăzut în regulament, "grupul de protecţie acţionând conform legilor şi a regulamentelor în vigoare". SPP mai precizează că legea de organizare şi funcţionare a instituţiei, prin care este reglementată protecţia demnitarilor, nu interzice acestora să conducă autovehicule pe drumurile publice. "Primul-ministru a transmis anterior, în scris, Serviciului de Protecţie şi Pază că îşi asumă întreaga răspundere pe timpul cât domnia sa conduce autovehicule, exonerând SPP în acest sens", se mai arată în documentul citat. Ieri, Tăriceanu a părăsit Spitalul Elias pentru a conduce şedinţa de Guvern, apelând apoi la un centru medical privat din Capitală, pentru o investigaţie prin rezonanţă magnetică a piciorului lovit în accident.