Pentru a marca 20 de ani de la înfiinţare, asociaţia beiuşană a pregătit sâmbătă, 17 decembrie, un spectacol inedit tuturor celor 200 de participanţi, într-un eveniment cu scop caritabil.

 

Asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a organizat o cină de binefacere aniversară la care au dat curs invitaţiei peste 200 de participanţi, majoritatea beiuşeni. Aceştia s-au bucurat de o seară extraordinară, presărată cu multe surprize. „În cadrul acestui an aniversar, cina de binefacere este primul eveniment Habitat dintr-o serie pe care dorim să le organizăm până la finalul lui 2017. Vom găzdui proiecte precum „Ziua porţilor deschise” când vom avea uşile organizaţiei larg deschise tuturor celor care doresc să afle mai multe despre noi. Ne vom bucura şi de evenimente de construcţie care au devenit  tradiţie în cadrul asociaţiei precum „Casa de Paşti” sau „Femeile construiesc” şi vom continua cu multe alte surprize frumoase pe care le vom dezvălui la momentul potrivit”, declară Nicoleta Degău, preşedintele asociaţiei. Printre participanţi s-au aflat numeroşi oameni de afaceri, o parte din artiştii care au donat lucrări, consilieri locali și oameni politici. La finalul serii, se stânseseră deja peste 7.000 euro, dar, cu angajamentele asumate de câţiva dintre participanţi, suma se va apropia de 10.000 euro. Banii vor fi folosiţi pentru construirea „Casei de Paşti” din 2017 de care va beneficia o familie cu doi copii din Beiuş.

La sfârşitul licitaţiei a intervenit o surpriză de care nu ştiau nici organizatorii: preşedintelui Habitat, Nicoleta Degău, şi directorului executiv, Mircea Jurcan, le-a fost înmanat din partea lui Adrian Ciorna, în prezent preşedinte al Asociaţiei Bunul Samaritean din Beiuş, un contract de parteneriat şi finanţare în valoare de 50.000 de euro.

„Am hotărât să vin cu un dar special la aniversarea acestor 20 de ani ai asociaţiei pe care am format-o în 1996. Vii cu un dar la ziua celor dragi. Cei 50.000 de euro sper să fie un bun start pentru următorii 20 de ani ai Habitat Beiuş spre slujirea celor în nevoie de un adăpost, a celor care suferă de lipsa unui cămin decent”, a spus Adrian Ciorna.

Parteneriatul în cauză aduce laolaltă două asociaţii puternice care activează de două decenii în Beiuș şi maximizează capacităţile celor două organizaţii.