"Telenovela" locului Luceafărului-Lotus Felix în Liga a II-a a ajuns la final. În cele din urmă, gruparea bihoreană a ajuns la o înţelegere cu Aerostar Bacău pentru vânzarea locului din eşalonul secund. La echipa moldoveană, pregătită de Ioan Sdrobiş, sunt legitimaţi mai mulţi jucători cu stagii în Divizia A, precum Cursaru, Codreanu, Apostol sau M. Doboş.
Teoretic, gruparea bihoreană are dreptul de a activa în Liga a III-a, dar în proporţie de 99,99 % nu va juca nici aici, urmând să joace în Liga a IV-a sub denumirea Luceafărul Oradea.
Din lotul care a promovat au plecat mai mulţi jucători. Cipău, Codoban, Budău au fost împrumutaţi pentru un an la Forex Braşov, Ţârlea s-a transferat la ACU Arad, Şuteu este în pregătiri cu Universitatea Cluj, Petcuţ se antrenează cu CS Ineu, iar Letan are şanse mari să fie legitimat de FC Bihor.