Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859 a fost celebrată ieri şi la Oradea, împlinirea a 151 de ani de la marele eveniment fiind marcată printr-un ceremonial militar-religios la statuia lui Mihai Viteazul. Oficialităţile prezente au depus coroane şi jerbe de flori, iar la final, cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii.

Pe 24 Ianuarie s-au împlinit 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova, pe 5 ianuarie, cât şi în Ţara Românească, pe 24 ianuarie 1859. Cu prilejul acestei aniversări, în Oradea s-a organizat, ieri, un ceremonial militar care a început la ora 11.00, cu primirea oficialităţilor. După prezentarea onorului, a fost intonat imnul de stat, ceremonia continuând cu depunerea de coroane şi jerbe la statuia voievodului Mihai Viteazul. La eveniment au luat parte oficialităţi publice locale, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor, Asociaţiei Veteranilor de Război - Filiala Bihor, Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (UNCMRR), partidelor politice, ai unor instituţii de învăţământ din Oradea etc., precum şi ofiţeri din cadrul MAI, SRI şi MApN, toţi aducând un omagiu celor care au înfăptuit Unirea Principatelor. După festivitatea depunerii de coroane şi jerbe de flori, la monumentul voievodului Mihai Viteazul, a urmat defilarea Detaşamentului de Onoare, după care reprezentanţi ai autorităţilor publice, personalităţi politice şi simpli cetăţeni s-au prins într-o simbolică Horă a Unirii. La festivităţile derulate cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, care s-au încheiat cu Hora Unirii, au participat şi Ansamblul Profesionist "Crişana", Corul Casei de Cultură a municipiului şi Corul "Traian Moşoiu".