Colegiul Național "Mihai Eminescu" a fost sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 15:00, gazda evenimentului de încheiere a programului "Be Smart". În cadrul lui, 750 de liceeni din județul Bihor au învățat cum să își gestioneze eficient banii.

 

Evenimentul a avut ca subiect principal rezultatele din cadrul proiectului, evidențiind impactul în comunitate, punctele tari și nevoile identificate pe parcurs. Cei prezenți au participat cu această ocazie la o prezentare interactivă cu tema "Economisește negociind”, susținută de investitorul Vlad Sarca. În cadrul proiectului, 750 de liceeni bihoreni au fost introduși în tema finanțelor personale. Rezultatele sunt pozitive și îndeamnă la extinderea proiectului și al segmentului de vârstă. Programul "Be Smart” a fost implementat în intervalul 1 ianuarie - 31 martie de organizația Good Life Perfomers în parteneriat cu Fundația Dreptul la Educație. Acesta și-a propus să înveţe elevii care este valoarea banilor şi modul în care educația financiară poate lucra în sprijinul lor. Au fost susținute 30 de cursuri în 10 școli bihorene, la care au participat în total 750 de liceeni. De folos le-a fost și un minighid realizat în parteneriat cu experți, pe care l-au primit gratuit, dar și concursurile organizate în cadrul activităților. Proiectul a fost finanțat prin programul "Bursa Talentelor” implementat de Fundația Comunitară Oradea. Asociația Good Life Performers este o organizație non-profit și non-guvernamentală fondată în Oradea, în toamna anului 2014, dedicată dezvoltării tinerei generații, promovării educației nonformale și a voluntariatului.