Theodor Stolojan se dă peste cap să revină în prim-planul vieţii politice. După doi ani petrecuţi la "sanatoriul" Cotroceni, liderul liberal care şi-a dat şansele la preşedinţia ţării pe sinecura de consilier a lui Traian Băsescu face eforturi disperate să pozeze în postura de salvator al partidului pe care l-a abandonat în prag de alegeri. Bolnavul pe umerii căruia se ridica, plângând ipocrit, actualul şef al statului, a găsit, subit, energia necesară pentru a se război exact cu cei cărora le-a lăsat cale liberă la şefia PNL. Momentul nu este ales deloc întâmplător. Ieşirea la rampă a fiilor rătăcitori ai liberalismului are loc pe fundalul surprinzătoarei reluări a dialogului dintre partidele componente ale Alianţei D.A. Cu o naturaleţe specifică soiului de cameleoni politici pe care îl reprezintă cu un succes dezolant, liderii democraţi îi curtează, de o săptămână încoace, pe liberali, doar-doar îi vor convinge să accepte convieţuirea sub acelaşi acoperiş. De parcă, până acum, cele două partide n-ar fi făcut altceva decât să zburde înlănţuite tandru prin grădinile guvernării. Oferta PD este de o generozitate dezarmantă pentru publicul obişnuit cu războiul dintre foştii parteneri de cursă electorală, deveniţi inamici pe viaţă şi pe moarte, în ciuda alianţei formale la guvernare. Chiar dacă sunt cotaţi mai rău decât democraţii în sondaje, liberalii s-au pomenit că li se propune reprezentare egală pe listele de candidaţi la alegerile anticipate. Mai mult, lui Călin Popescu Tăriceanu, ţinta predilectă a preşedintelui Băsescu şi a echipei sale de zgomote din PD, i s-a promis sprijin pentru încă doi ani în fruntea Guvernului, în cazul previzibilei victorii în alegeri. Totul, în schimbul acceptării fuziunii. Conştienţi că au de-a face cu un dar otrăvit, liberalii au făcut pasul la ofsaid şi-au formulat condiţia participării pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, abia apoi urmând să discute problema fuziunii. Pediştii au bătut în retragere, pentru că Partidul Popular European, căruia-i sunt afiliaţi, nu acceptă împărţirea locurilor cu liberalii, aceştia făcând parte din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni. Între timp, a continuat operaţiunea de curăţare a rândurilor PNL. I-a venit rândul fostului preşedinte al partidului, Theodor Stolojan. Raţiunile acestei decizii au fost cel mai bine explicate de fondatorul PNL după ‘89: „Libertatea de exprimare nu înseamnă nici anarhie, nici rea-voinţă permanentă”, drept urmare „un om care a dat lovituri PNL se plasează în afara lui”, declara venerabilul Radu Câmpeanu. Ce urmează? Pe de o parte, eşecul dinainte ştiut al dialogului pe tema fuziunii, pediştii forţând, de fapt, un divorţ din care să iasă neşifonaţi. Pe de altă parte, grupul Stolojan-Stoica va lansa, duminică, la Piteşti, o platformă proprie, pretins liberală, fireşte. Le revine adevăraţilor liberali să discearnă ce legătură au cu zona istorică a Brătienilor un fost demnitar comunist, apoi premier fesenist şi susţinător declarat al lui Ion Iliescu, în ’96, care a preferat căldura Cotrocenilor unei ancorări în viaţa PNL din ultimii doi ani şi un avocat controversat, închipuit maestru al sforăriilor de culise, a cărui simplă prezenţă fizică e de natură să inspire neîncredere. Ieşit din viaţa politică printr-o scenă de un patetism penibil, Stolo încearcă să revină acum, făcând o figură jalnică în calitate de unealtă a planurilor lui Băsescu de a sparge PNL. El demonstrează, prin rolul de cal troian pe care a acceptat să-l joace, că este un actor de mâna a doua, pe care doar sondajele măsluite îl mai ţin în atenţia publicului, creditându-l cu nişte cote de încredere deloc justificate de prestaţia acestui finanţist rătăcit în politică, a cărui singură calitate a fost că a ştiut întotdeauna la ordinul cui să scrâşnească din dinţi.