Autorităţile din oraşul Pomorie, din Bulgaria, vor organiza la 16 mai un referendum pentru a cere locuitorilor să voteze pentru sau împotriva instalării conductei de petrol Burgas-Alexandroupolis, care să treacă prin municipalitate, relatează site-ul Novinite.com.

Pentru ca refendumul să fie validat, este nevoie de participarea a cel puţin 51 la sută dintre alegătorii din oraş, dar în continuare nu se ştie cum poate influenţa rezultatul referendumului planurile pentru construirea conductei. Bulgaria, Grecia şi Rusia au hotărât, în 2007, după mai mult de zece ani de negocieri, să construiască oleoductul între Burgas şi Alexandroupolis pentru a transporta petrolul din Marea Caspică spre cea Mediterană, ocolind strâmtoarea Bosfor. Contractul cu compania care va construi conducta Burgas-Alexandroupolis a fost semnat de Bulgaria odată cu vizita din 2008 a preşeditelui rus Vladimir Putin. Construirea conductei ar trebui terminată la sfârşitul anului 2011 sau la începutul lui 2012. Municipalităţile din apropierea oraşelor Pomorie şi Burgas sunt îngrijorate de faptul că oleoductul ar putea afecta turismul, în vreme ce organizaţiile neguvernamentale de mediu au calificat planurile de construire a unei plaforme petroliere pe mare ca fiind un dezastru. Conducta de 280 de kilometri, care traversează 166 de kilometri prin Bulgaria, va avea o capacitate anuală iniţială de 35 de milioane de tone, care ar putea fi ulterior mărită la 50 de milioane de tone.