Începe "loteria" ANL!
Consilierii locali orădeni au votat ieri Regulamentul general de repartizare a locuinţelor ANL. Noile blocuri ANL sunt ridicate pe Bulevardul Decebal şi vor avea un regim de înălţime de P+3 şi mansardă, termenul iniţal de predare fiind aprilie 2008.
Proiectul prevede construirea a 50 de apartamente cu o cameră şi a 28 cu două camere. Startul la depunerea dosarelor va fi dat pe data de 1 octombrie şi se va încheia pe 30 noiembrie. Beneficiarii locuinţelor ANL pot fi doar acei tineri care la data înregistrării cererii nu au împlinit 35 de ani. Pe lângă condiţia obligatorie ca solicitantul să aibă domiciliul în Oradea, un alt criteriu de eligibilitate era ca tânărul să aibă şi locul de muncă în municipiu, aspect care a stârnit nemulţumirea unora dintre aleşii locali. "Cel care are domiciliul în Oradea, dar lucrează, să zicem în Borş, în zona industrială, de ce să nu fie eligibil pentru un apartament ANL? Nu e normal să nu poate fi admis pe listă, doar lucrează în vecinătatea oraşului şi aici are familia", a precizat Foldes Adalbet, consilier UDMR. După mai multe discuţii, solicitarea consilierului de a fi eliminată condiţia locului de muncă, considerată restrictivă a fost acceptată, urmând ca în regulemant să se precizeze că pot solicita o locuinţă ANL şi cei care locuiesc în Zona Metropolitană Oradea.
Potrivit legii, pot solicita un apartament ANL cei care nu au deţinut o locuinţă, fiind avantajaţi tinerii căsătoriţi, cu copii şi cu studii superioare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.