Aderare la UE, dar şi schimbare
Modificări în organizarea D.A.D.R. Bihor
Procesul de negociere pentru aderarea României la Uniunea Europeană (UE) este în plină derulare, iar negocierile privind Capitolul Agricultură se vor finaliza, în opinia specialiştilor, până la sfârşitul anului curent. "Încă din acest an, vor apare modificări, ca structură organizatorică, în domeniul agriculturii - opina dl drd. ing. Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R. ) Bihor -, proces de schimbare ce se va derula pe perioada 2004-2006, astfel că, până la finele lui 2006, D.A.D.R. nu va mai exista, structurându-se noi instituţii compatibile cu cele existente în Uniunea Europeană.
Deja, din luna septembrie 2004, va deveni funcţională Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultura şi Industria Alimentară (A.P.I.A.I.A.) care va funcţiona în cadrul D.A.D.R. Bihor. Această Agenţie va gestiona fondurile reprezentând sprijinul bugetar şi comunitar acordate agriculturii şi industriei alimentare - A.P.I.A.I.A. - ca serviciu distinct în cadrul structurii organizatorice a D.A.D.R. Bihor - va acţiona având la bază principii noi de accesare a creditelor, pe bază de proiecte; proceduri financiare specifice Uniunii Economice Europene (decontări de activităţi); mecanisme de control specifice U.E. asupra utilizării, de către beneficiari, a fondurilor bugetare şi comunitare. "O bună parte dintre specialiştii D.A.D.R. Bihor îşi vor găsi locul în cadrul acestei Agenţi, poate că nu, depinde de profesionalismul fiecăruia", a menţionat dl Florian Pavel.
O altă noutate la care a făcut referire directorul executiv al D.A.D.R. Bihor este că va creşte numărul specialiştilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă (A.N.C.A.) - numeric, dar şi calitativ! -, cu efect şi în structurile din teritoriu: Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor. Retribuirea acestor specialişti se va face prin Consiliul Judeţean Bihor şi consiliile locale municipale, orăşeneşti, comunale.
Ideea de bază a schimbării şi a creării unor structuri organizatorice noi, în perioada 2004-2006, bazate pe principiul de funcţionare al structurilor din ţările Uniunii Europene, este trecerea de la o responsabilitate colectivă, la una individuală, specialiştii urmează să se apropie de problemele comunităţilor şi să le abordeze cu profesionalism, cu responsabilitate. "Cei care nu ţin pasul cu exigenţele şi conceptele ce vor guverna noile instituţii ce se creează se vor autoexclude" - a condus directorul executiv al D.A.D.R. Bihor.
10-ue10
2573



Comentarii
Nu există nici un comentariu.