Artist al poporului din Republica Moldova și membru al Uniunii Compozitorilor din România, dirijorul și compozitorul Eugen Mamot ocupă un loc aparte în arta muzicală a Republicii Moldova. Creațiile lui se caractearizează prin profesionalism și printr-o diversitate largă a genurilor abordate. Muzica lui, îndeosebi cea pentru copii, este melodioasă, gingașă și plină de sinceritate.

 

Dirijorul, compozitorul, profesorul și autorul de manuale Eugen Mamot s-a născut la 30 ianuarie 1941, în satul Clococenii Vechi din raionul Glodeni. A absolvit două specialităţi - dirijat coral (1968) şi teoria muzicii şi compoziţiei (1984) - la Institutul de Arte “Gavriil Muzicescu” din Chişinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice). Până în prezent, şi-a desfăşurat activitatea profesională în mai multe instituţii: profesor şi director la Şcoala de muzică din Ungheni, inspector şi şef de direcţie la Ministerul Culturii, director al Centrului Republican de Creaţie Populară, redactor-şef la Redacţia Muzică a Radioteleviziunii Moldova, lector la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, conferenţiar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, director artistic şi prim-dirijor al Studioului muzical coral „Lia-Ciocârlia”, profesor de educaţie muzicală şi dirijor al Corului de copii „Şoimii” la Liceul „Mihai Viteazul” din Chişinău. Autor a peste 300 de creaţii vocal-simfonice, instrumentale, corale sau pentru copii, Mamot a primit ordinul „Gloria Muncii” și titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova. A elaborat mai multe manuale şcolare de muzică, materiale didactice, culegeri de cântece, articole de specialitate. Este membru al Uniunii Muzicienilor, Uniunii Compozitorilor şi Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova, al Uniunii Compozitorilor din România. Deţine Medalia „Eminent al culturii” şi titlul „Maestru Emerit al Artei”.

Începând cu anul 1995, în calitate de prim-dirijor al ansamblului „Lia-Ciocârlia”, a efectuat numeroase turnee în Oradea și judeţul Bihor.

“Pe parcursul anilor, am descoperit Oradea, începând din anul 1995, datorită domnului Ioan Groza, care, pe atunci, era președintele Asociației Pro Basarabia și Bucovina. În vara acelui an ne pregăteam de Năvodari, iar domnul Groza ne-a ascultat, i-a plăcut, iar pe 1 Decembrie, ne-a invitat aici, ocazie cu care am descoperit Oradea. Și așa, pe nepusă masă, ne-a rugat să cântăm un Te Deum, dimineața, cu toate că nu făcusem nicio repetiție înainte. După câteva schimburi de informații, ne-am găsit albia în care să cântăm și am prezentat un Te Deum încât cei din sală n-au crezut că noi am făcut acest lucru fără repetiție”, își amintește profesorul Eugen Mamot. Tot atunci, a cules aplauze la Teatru, momentul artistic prezentat cu această ocazie încheindu-se cu Hora Unirii. A fost o adevărată sărbătoare, care a rămas în amintirea domniei sale ca un moment drag și plin de emoție.

De atunci, au fost invitați în fiecare an la Oradea, împrospătau repertoriul, făceau colinde cu adresă despre Biserica Albastră, Biserica cu Lună etc.

“Pe 18 decembrie, am evoluat la Festivalul “Divina Armonie” și de atunci, în fiecare an, am fost invitați în Oradea și județ. Sărbătorile de iarnă le-am petrecut toate aici. Drumul de la Iași la Oradea l-am îndrăgit atât de mult încât cele 12 ore pe care le făceam cu trenul nu se simțeau. Am cunoscut foarte multă lume cu această ocazie, oameni frumoși, care ne-au fost întotdeauna alături, cum ar fi domnul Nicolae Igna”, a mai spus interlocutorul nostru.

Profesorul Mamot a compus toată viața muzică pentru copii, a aranjat și prelucrat piese pentru copii, un exemplu în acest sens fiind culegerea de cântece pentru elevii claselor primare “Dulcea mea copilărie”. Pentru maturi, are culegerea „Ține-mă, dorule, lin”, pentru cor mixt, dar și o culegere de romanțe, “Du-te, dor, în valea seacă”, pe care i-o cântă studenții.

Educația este domeniul pentru care Eugent Mamot și-a dedicat întreaga carieră profesională și întregul potențial intelectual și spiritual. A fi pedagog înseamnă a îmbina arta educației cu arta de a fi Om, cu arta de a cunoaște cuvântul și expresia autentică a valorilor. Aceste calități sunt întruchipate în personalitatea domnului Eugen Mamot – un maestru al valorilor umane