Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Bihor a încheiat contracte de finanţare cu 69 de primării din judeţ pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Până în prezent au fost finalizate lucrările la nivel de sector cadastral în 19 sectoare situate Gepiu, Popeşti, Sânnicolau Român, alte 16 sectoare din 11 UAT-uri fiind aproape de finalizare.

Sumele necesare realizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale sunt asigurate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).    

Unităţile administrativ-teritoriale (UAT) primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, faţă de 135.000 de lei/UAT, în 2016. Totodată, potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, începând cu anul 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârşitul anului. „Procedura de achiziţie a serviciilor de înregistrare sistematică va fi organizată de UAT-uri, iar plăţile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărţilor funciare aferente imobilelor recepţionate. Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan şi prin excepţie, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară de pe raza judeţului în care se află”, se precizează într-un comunicat de presă transmis luni de OCPI Bihor.

Potrivit legii, primăriile au obligaţia să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Obiectivul principal al Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect o altă sursă de finanţare poate fi şi bugetul local.

În prezent, situaţia lucrărilor de înregistrare sistematică în judeţul Bihor este următoarea: au fost finalizate lucrările la nivel de sector cadastral în 19 sectoare situate în trei UAT-uri: Gepiu, Popeşti, Sânnicolau Român.

De asemenea, sunt în derulare lucrări la nivel de UAT în 6 localităţi, şi anume Borod, Borş, Mădăras, Sântandrei, Sînmartin, Tulca, iar la nivel de sector cadastral în 16 sectoare din următoarele UAT-uri: Aştileu, Beiuş, Căbeşti, Ceica, Cociuba Mare, Copăcel, Criştioru de Jos, Curăţele, Sălard, Sîmbăta, Viişoara.