Sportul bihorean "s-a îmbogăţit" cu 18 noi instructori sportivi
Începând din noiembrie 2005 şi până la începutul acestei luni, Direcţia Judeţeană de Sport Bihor (inspector, Mirela Casetti), în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Oradea, a organizat un curs de formare instructori sportivi. Cursurile au fost ţinute de trei specialişti de la Universitatea Oradea, prof. univ. Maroti Ştefan, prof. univ. Bâc Octavian şi lector univ. dr. Angela Bucur.
Cursul a fost absolvit de 18 persoane, majoritatea foşti sportivi de performanţă, care au primit din partea lui Ionel Bungău, directorul DSJ Bihor, carnetele de instructor. Şase dintre aceştia vor activa la fotbal, câte doi la gimnastică aerobică, baschet, culturism şi badminton, atletismul, ciclismul, popicele şi luptele libere fiind şi ele reprezentate în rândul absolvenţilor.
"Am reuşit să reînnoim tradiţia, organizând, după foarte mulţi ani, un curs de formare instructori sportivi. Sperăm că aceşti absolvenţi vor aduce un suflu nou în sportul bihorean şi vor putea depune o muncă eficientă în ramura în care vor activa. În plus, este un prim pas pentru cei care doresc să-şi continue studiile şi să devină antrenori. Dorim ca, în viitor, să organizăm anual astfel de cursuri, pentru ca un număr cât mai mare de foşti sportivi să poată face primul pas în cariera de antrenor", a precizat Ionel Bungău.
Iată şi numele primilor absolvenţi ai cursului: Adrian Cociş (fotbal), Csiszmadia Attila (fotbal), Adriana Floruţa (aerobic), Dinu Floruţa (fotbal), Nicolae Horgoş (lupte libere), George Lalu (culturism), Mihai Ghiţ (baschet), Iancu Marinău (fotbal), Marcel Olah (atletism), Mădălina Nedelcu (aerobic), Renata Pârgea (baschet), Alin Popa (fotbal), Puskas Gyongyi (popice), Serfozo Attila (culturism), Szilagyi Stefan (fotbal), Vas Klein Zsolt (ciclism), Vancea Eva şi Vancea Pavel (ambii, badminton).
text foto: Absolvenţii cursului de instructori sportivi ai DSJ Bihor...
... şi o parte a profesorilor care i-au învăţat, alături de reprezentanţii DSJ Bihor



Comentarii
Nu există nici un comentariu.