Asociația Internațională Euro Foto Art organizează sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale Festivalul European de Fotografie, dedicat Zilei Europei. Aflat la cea de-a VI-a ediție, festivalul se va desfăşura în perioada 6 - 31 mai, va debuta în Cetatea Oradea și se va încheia în orașul înfrățit cu Oradea, Ivano Frankivsk (Ucraina).

În data de 6 mai, la Oradea vor sosi artişti fotografi din Austria, Polonia, Serbia, Slovacia, Republica Moldova, România, Ucraina și Ungaria. Aceştia vor fi întâmpinaţi de Angela Lupșea, directoarea Muzeului Cetății și Orașului Oradea, și de artistul fotograf Ștefan Tóth, președintele Asociației Euro Foto Art, director al festivalului. Manifestările inaugurale sunt organizate în parteneriat cu Primăria Oradea, Fundația de Protejare a Monumentelor Bihor și Muzeul Cetății și Orașului Oradea, în cadrul Proiectului cultural nerambursabil, cofinanțat de Primăria Oradea, intitulat „Dialog fotografic Oradea și orașele Europene”, al Anului Jubiliar Sfântul Ladislau și al Festivalului Varadinum. Aceste activităţi vor debuta cu un atelier de creație fotografică, pe scena Teatrului de Vară din Cetate, între orele 10.30-13.30. Pe această scenă vor evolua formațiile de dansuri populare: Ansamblul Crișana, Ansamblul Görböc din Mișca, Ansamblul Forumului German din Oradea, Ansamblul folcloric din Valea Cerului şi Ansamblul Fundației Ciore Roma din Oradea. În încheierea programului, pe scenă vor evolua mai multe perechi ale Clubului de Dans Sportiv „Stephany”. Publicul iubitor de folcor şi multiculturalitate este invitat la acest regal, alături de artiştii fotografi, intrarea fiind liberă.

Programul primei zile va continua cu vernisarea a patru expoziții personale de artă fotografică. Astfel, la ora 16.00, va fi vernisată în sala 10 a Muzeului Cetății și Orașului Oradea expoziția artistului fotograf Vasile Dorolți, din Baia Mare, intitulată Ipostaze. La ora 17.00 va avea loc în sala de expoziții numărul 11 din cadrului Corpului B al Cetății Oradea vernisajul expoziției personale Ovi D. Pop. Cu această ocazie cunoscutul artist fotograf orădean va expune peste de 24 de fotografii alb-negru și color de mari dimensiuni. La ora 18.00, în sălile din corpul M (lângă poarta de est a Cetății Medievale Oradea), se va inaugura expoziția artistului fotograf Süli István din Debrecen, intitulată „Drawn With Light”. De asemenea, la ora 19.30, în Galeria Ștefan Vilidár István din Corpul C (etajul I), va avea loc vernisajul expoziției de cameră a artistei fotograf Borbely Johanna-Eszter din Viena (Austria).

A doua zi, 7 mai, între orele 10.00-17.00 vor fi prezentate pe diferite standuri mai multe expoziții internaționale de artă fotografică și expuse cataloage și caiete program ale manifestărilor organizate în diferite țări europene. De la ora 11.00 artiștii fotografi vor avea posibilitatea să-i imortalizeze pe membrii Asociației „Lupii din Pusta, Clanul Ordaș” Oradea, care vor fi îmbrăcați în constume de epocă. Începând cu ora 15.00, artiștii vor participa la vernisajul celor trei expoziții organizate în parteneriat cu Fundația de Protejare a Monumentelor din județul Bihor. Prima expoziție alcătuită din fotografiile color realizate de Toma Andrei, din Chișinău, va fi vernisată la ora 15.00, în Turnul Primăriei Oradea. La ora 16.00 va fi vernisată, în Casa Darvas - La Roche, expoziția artistului fotograf Roxin Ioan, din Montbeliard (Franța), iar la ora 17.00 va avea loc în Sinagoga Neologă Zion, o expoziţie cu selecţii de fotografii din cadrul Salonului Național Evreii din România. Ultimul vernisaj al zilei de 7 mai va avea loc la ora 19.00, în sala de expoziții numărul 09 din Cetate, fiind deschisă expoziția personală a artistului fotograf Szabó Béla. Programul celei de-a doua zile se va termina cu o seară de digiporamă în sala de conferințe din Corpul I.

Luni, 8 mai, de la ora 10.00 vor avea loc colocviile „Promovarea turistică prin arta fotografică” și „Încotro se îndreaptă arta fotografică Europeană”. La ora 11.30, membrii trupei de dansuri israeliene Orneurim vor urca pe scena Teatrului de Vară din Oradea. De la ora 12.00, în sala M (lângă poarta de est), va avea loc vernisajul expoziției artistului fotograf  Rusu T. Victor, din Suceava, iar la ora 18.00, în Galeria Euro Foto Art, va avea loc vernisajul expoziției Oameni, peisaje... vise fotografice, a artistului Virág István, din Zombor (Serbia).

Marți, 9 mai, de la ora 12.00, va avea loc vernisajul ediției a VIII-a a Salonului Internațional de Artă Fotografică Eurofotoart, în sălile de expoziții temporare Ștefan Tóth István. Momentele muzicale ale celor 11 vernisaje vor fi oferite de violistul Thurzó Sándor József, de Duo Varadiensis, Cvartetul de Clarinet Stadler, precum și de artiștii Alexandrina și Florian Chelu.