Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor previne populaţia cu privire la practicile incorecte ale unor operatori economici din domeniul panificaţiei şi cel al comercializării produselor de panificaţie. Acţiunea de control desfăşurată de către inspectori a avut în vedere corectitudinea informaţiilor oferite prin etichetare şi/sau afişare, publicitatea, precum şi respectarea normelor de transport, depozitare şi comercializare a pâinii şi produselor de panificaţie. Printre abaterile constatate s-au aflat: comercializarea de pâine şi produse de panificaţie ce prezentau caracteristici calitative şi cantitative neconforme cu cele impuse prin acte normative sau declarate de producători; nerespectarea de către producători a procesului tehnologic de fabricaţie în timpul fazei de dospire sau de coacere cu efectul producerii şi comercializării de pâine deformată; comercializarea de pâine şi produse de panificaţie în ambalaje deteriorate sau neetanşe; comercializarea de pâine ce prezenta parametri neconformi cu cei declaraţi de producători; comercializarea de pâine veche, respectiv cu data durabilitătii minimale depăşită; existenţa la comercializare de pâine şi produse de panificaţie care nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit; neînscrierea numelui specific sau a codului numeric CE al aditivilor utilizaţi respectiv neînscrierea în listă a ingredientelor menţionate în denumirea sub care se vindea produsul. În Bihor, controlul a cuprins 58 de agenţi economici (19 distribuitori şi 39 comercianţi), atât în mediul urban, cât şi în cel rural (câte 29 operatori economici). Au fost verificată o cantitate de 8.436 de kg pâine şi produse de panificaţie, din care 5.701 de kg au fost constatate cu abateri. În consecinţă, au fost întocmite 40 de procese verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 73.000 lei. Produsele cu deficienţe (în valoare de 12.519 lei) au fost oprite temporar de la comercializare, inspectorii OJPC Bihor stabilind termene ferme pentru remedierea deficienţelor.