Comisia de Buget, Finanţe a Senatului a dat, marţi, aviz favorabil Proiectului de lege care se referă de demutualizarea bursei, adică transformarea BVB din societate de interes public în societate comercială. Comisia a aprobat transferul gratuit, în cote egale, către membrii Asociaţiei Bursei de Valori Bucureşti (circa 68.000 de societăţi de valori mobiliare) a activului net, al bursei evaluat la 5.000.000 euro. "Acesta este rezultatul initiaţivei legislative pe care am depus-o în Parlament ca urmare a ezitărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de a autoriza acest transfer, pe motivul că legea pieţelor de capital 297/2004 nu stabileşte explicit transferul gratuit", a declarat preşedintele comisiei, Varujan Vosganian. Guvernul a solicitat în proiectul pe care l-a trimis comisiei spre examinare modificarea cotei de participare la SIF-uri de la 0,1 la sută la cinci la sută. Comisia a depus, de asemenea, marţi, o iniţiativă legislativă privind majorarea cotei de participare la SIF-uri.