Auxerre Lugoj - FC Bihor Oradea 1-3 (0-0) Stadion: Tineretului Gazon: bun Spectatori: aproximativ 300 Marcatori: Şeroni 70, Iacob 81, 87 / Ploscariu 90 Remarcaţi: Cioloca / Iacob, Şeroni Cartonaşe galbene: Petrişor 3, Bumbar 40 / Lorincz 20, Iacob 78, Totoroaţă 86 Auxerre: Cioloca - Chiş, Mihalache, Marin, E. Miculescu (80 Anania) - Marc, Ciorega (60 Ploscariu), Bumbar, Marchiş - Petrişor (46 Rogozinaru), Bărburescu. Rezerve neutilizate: Micşa - Bumba, Nicolaescu, Băieşu. Antrenor principal: Ion Cărăbaş. FCB: Lipitor - Ţârcă, Pătraşcu, Muscă, Lorincz (60 Totoroaţă) - Foro, Pătraşcu, Szeleş (56 Andor), Achim - Iacob, Lukacs (68 Şeroni). Rezerve neutilizate: Bonta - Pocian, Predică, Sighiartău. Antrenor principal: Florin Farcaş. Director tehnic: Viorel Abrudan. Arbitri: Eugen Roşu (Băbeni) - la centru, Eduard Crângaşu (Ploieşti), Petre Geambazu (Buşteni) - asistenţi. Rezervă: Nicolae Bontaş (Timişoara). Observator FRF: Dan Jiga (Bistriţa). Unul dintre cele mai zbuciumate sezoane din istoria FC Bihor a avut până la urmă un deznodământ cât de cât fericit pentru gruparea fanion a judeţului. După un campionat în care a cochetat cu locurile retrogradabile, bihorenii au reuşit in extremis să-şi câştige dreptul de a evolua în continuare în liga secundă. Aşteptat cu emoţie, dar şi cu speranţă, meciul de la Lugoj, câştigat cu 3-1, a certificat acest lucru. Chiar dacă înaintea ultimei etape aveau cu două puncte mai mult decât prima echipă sub linia care marchează retrogradarea, orădenii se gândeau doar la victorie în Banat pentru a fi siguri că-şi ating obiectivul, mai cu seamă că Building Vânju Mare lăsa impresia că se va impune la Caracal. În cele din urmă, mehedinţenii nu au făcut-o, dar "roş-albaştrii" nu-şi puteau permite să rişte şi să stea la mâna altora. Şi au abordat jocul în consecinţă. S-au instalat de la început în jumătatea adversă, dar miza întâlnirii şi precipitarea au făcut ca execuţiile la finalizare să lase de dorit. Iacob (6 şi 8) nu a nimerit cadrul porţii din 10 metri, Lukacs (15) a şutat în portar şi apoi pe lângă din careul mic, acelaşi Iacob (23) l-a evidenţiat pe Cioloca din lovitură liberă de la 18 metri, iar Gongolea (24), nemarcat la 5 metri, a reluat cu capul puţin peste poartă. Determinaţi, lugojenii au mizat pe contraatacuri, încheiate în cel mai fericit caz pentru ei cu lovituri de colţ. La Caracal, rezultatul era favorabil orădenilor, dar grijile persistau, mai ales că aceştia din urmă nu reuşeau să surprindă decisiv o echipă ambiţioasă. Tensiunea a fost amplificată de un zvon răzbătut prin tribune. Se spune că FC Caracal ar fi trecut pe foaia oficială un jucător aflat în stare de suspendare, iar în cazul unui rezultat nefavorabil orădenilor urma să fie introdus în teren, caz în care Building ar fi câştigat la "masa verde", cu toate că pierduse jocul. Startul reprizei secunde a fost identic cu cel din prima. Atacuri susţinute, chiar disperate ale oaspeţilor, dar fără efect pe tabela de marcaj. Foro (51) a şutat din 10 metri, portarul a respins în faţă până la Lukacs, care a trimis alături din poziţie laterală. Iacob (52) a vrut să-l surprindă cu un şut-centrare pe Cioloca, dar acesta a respins de sub transversală. În minutul următor, mingea şutată de Ţârcă a fost deviată în transversală de E. Miculescu. Pe măsura trecerii timpului, acţiunile orădenilor şi-au pierdut din consistenţă. Mai mult, Marc (67) a şutat de la 40 de metri, iar Lipitor a respins cu greutate de lângă vinclu. Văzând lipsa de eficienţă în faţa porţii, antrenorii au recurs la o modificare surprinzătoare la prima vedere. Au înlocuit un atacant (Lukacs), cu un jucător cu profil defensiv (Şeroni). Inspirată schimbare, pentru că, imediat, aruncat în atac, cel poreclit "Ahile" s-a descotorosit de un fundaş şi de la 14 metri a şutat fără speranţe pentru portarul lugojean, "provocând" mare bucurie în tabăra orădeană (1-0). A fost golul descătuşării, care a dat siguranţă FC Bihorului şi a temperat entuziasmul gazdelor. De aici înainte, lucrurile au decurs pe făgaşul normal. Lansat de Foro, Iacob (81) a majorat avantajul cu un şut la colţul scurt, după care golgeterul orădean (87) a înlăturat orice dubiu în privinţa învingătoarei cu un lob de efect (0-3). N-a fost acesta scorul final, pentru că în primul minut al prelungirilor, Ploscariu a punctat din lovitură de la 11 metri, cu toate că Lipitor ghicise colţul (1-3). Fluierul final a dat frâu liber bucuriei orădene. "Roş-albaştrii" s-au urcat pe garduri, cântând şi dansând cu suporterii ca după o promovare. Euforici, au aruncat tricourile fanilor, unii chiar şi şorturile. Înainte, însă, de aceste manifestări de bucurie au încins o horă la centrul terenului, după care i-au aruncat în sus pe preşedintele Alexandru Toth şi pe antrenorul Florin Farcaş.