Guvernul a aprobat alocarea a două mii de miliarde de lei către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate pentru plata salariilor şi a celui de-al 13-lea salariu restant din 2002, a anunţat, ieri, la videoconferinţa cu prefecţii, Cristian Celea, preşedintele acestei instituţii. Celea a adăugat că aceste suplimentări vor determina Federaţia Sanitas şi celelalte confederaţii sindicale să-şi anuleze intenţia de a declanşa un conflict de muncă. "Suma este foarte mare, destinaţia banilor este precisă. Puteţi să-i asiguraţi pe oamenii dumneavoastră din spitale că vor primi drepturile salariale", a mai spus Celea. În şedinţa de Guvern de joi s-a aprobat, de asemenea, alocarea a peste 700 de miliarde de lei pentru plata restanţelor la farmacii. "Pot să vă asigur că, la nivelul fiecărui judeţ, la final de an, pentru luna decembrie şi, probabil, şi pentru luna ianuarie, criza de medicamente este, practic, asanată şi depinde numai de noi şi de controalele pe care colegii mei le vor face ca sumele cu această destinaţie să fie cheltuite eficient", a mai spus Celea.