Mai multe ceremonii vor fi organizate în judeţul Bihor pentru a marca Ziua Naţională a României, potrivit unei informări transmise de Prefectură. 

Miercuri, 30 noiembrie, începând cu ora 10.00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Națională a României în comuna Vadu Crişului. Evenimentul se va desfășura la Monumentul Eroilor din str. Principală, nr. 1 şi va debuta la ora 10.00. Tot miercuri, 30 noiembrie, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Națională a României în Aleşd. Evenimentul se va desfășura la Piațeta din fața Casei de Cultură (Bustul lui Mihai Viteazul), vis-a-vis de Primărie.

Joi, 1 decembrie,  începând cu ora 13.30, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Națională a României în Parcul orășănesc Dr. Andrassy Erno (Monumentul Eroilor) din orașul Valea lui Mihai. Toate evenimentele vor debuta cu slujbe religioase, alocuţiuni urmate de momente artistice, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

La Oradea, ceremonia va avea loc joi, 1 decembrie, începând cu ora 10.00, la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii, Municipiul Oradea.