Prima extragere a tombolei pentru plata impozitelor online, organizată de Primăria Oradea, va avea loc marţi, 26 ianuarie. Vor participa contribuabilii care și-au plătit datoriile la bugetul local până în data de 19 ianuarie. 

Primăria Oradea va premia și anul acesta persoanele și firmele care vor plăti online taxele și impozitele datorate pe anul 2021 până la data de 31 martie, acordând săptămânal prin tragere la sorți un voucher, constând într-un bilet de familie pentru o zi la Aquapark Nymphaea. Campania se desfășoară în perioada 13 ianuarie - 31 martie. Tragerea la sorți va avea loc săptămânal, prima tragere fiind marți, 26 ianuarie. Premiile asigură accesul în aquapark unei familii formate din 2 adulţi şi 2 copii cu vârsta sub 18 ani, pentru întreaga zi. Alte cheltuieli din incinta aquapark-ului vor fi suportate de câștigători.

La această campanie vor participa persoanele fizice și juridice care în perioada 13 ianuarie - 31 martie își plătesc online, prin portalul www.oradea.ro sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay din Google Play Store, impozitele pe clădire, teren și/sau auto datorate către bugetul local pentru anul în curs.

La această promoție pot participa toate persoanele fizice, juridice şi fizice autorizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta minimă de 18 ani împliniți la data de începere a promoției, adică până la data 13 ianaurie - pentru persoanele fizice; plătesc în perioada 13 ianuarie - 31 martie impozitele datorate bugetului local în anul 2021, online prin portalul www.oradea.ro secțiunea plăți online sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay; plătesc integral impozitele și taxele datorate pentru anul 2021. Fiecare persoană participă o singură dată la tragerea la sorți, în săptămâna în care a efectuat plata integrală, indiferent de numărul de tranzacţii online (plăţi) efectuate. Nu se iau în considerare plățile efectuate prin alte mijloace sau instrumente decât cele efectuate online prin portalul www.oradea.ro și prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay

Corespunzător perioadei campaniei 13 ianuarie – 31 martie vor fi acordate 11 premii.