Buletin de avertizare fitosanitar - Tratamente pentru viţa de vie
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea făinării (Uncinula necator) şi a manei (Plasmopara viticola) la vița de vie. Odată cu efectuarea acestui tratament se mai combat molii şi acarieni.
Efectuaţi tratamentul folosind unul dintre amestecurile:
1. Luna Experience – 0,375 l/ha + Melody Compact – 1,5 kg/ha + Vertab – 1 l/ha sau
2. Delan Pro – 3 l/ha + Kumulus DF – 0,3% + Milbeknok EC – 0,075% sau
3. Zorvec Vinabel – 0,6 l/ha + Talendo – 0,225 l/ha + Laser – 0,2 l/ha.
La efectuarea tratamentului se mai pot utiliza şi alte produse de protecție a plantelor cu efect similar omologate în România.
Perioada optimă pentru efectuarea tratamentului: până la înflorit.
Tratamentul se repetă după înflorit, folosind un alt amestec din cele mai sus menționate.
La prepararea soluției se vor respecta toate instrucțiunile de folosire de pe eticheta produselor. Se va respecta cu strictețe timpul de pauză înscris pe ambalaj, după utilizarea fiecărui produs. De asemenea, se vor verifica cu mare atenție recomandările privind compatibilitatea produselor atunci când urmează să se facă amestecuri de produse de protecția plantelor. După golire, ambalajele din material plastic se vor clăti obligatoriu de 3 ori, soluția rezultată golindu-se în rezervorul mașinii de tratat. Ambalajele se depozitează în magazii şi se returnează distribuitorului.
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse pentru protecția plantelor, norme de protecție și securitatea muncii, protecția albinelor și a animalelor, în conformitate cu legislația în vigoare, se arată în buletinul întocmit de ing. Virgil Itu şi aprobat de şef serviciu ing. Nicolae Rugea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.