3 februarie 2005 Dragă jurnalule, Ai fost darul meu de la Moşul în acest an şi începând de azi vei fi noul meu prieten. Pe parcurs ne vom cunoaşte mai bine. Mă bucur că ai apărut în viaţa mea, chiar aveam nevoie de tine. A început vacanţa, iar în jurul meu s-a dezlănţuit o monotonie totală! Şi nu mi se pare deloc atractiv să încep a colinda străzile oraşului, ba mai mult, chiar m-aş plictisi. Din dorinţa de a scrie, mi-am pregătit instrumentele şi o să aştern pe hârtie toate gândurile ce-mi stau îngrămădite sub ţeastă în acest moment. În primul rând, să mă prezint. Sunt o persoană energică, vorbăreaţă, „cuminte”, liberă, cu spirit persuasiv şi, zic eu, personalitate. Consider că din orice se poate învăţa ceva nou şi constructiv, de altfel, sunt deschisă la tot ce e nou. Pasiunile mele sunt scrisul şi cititul. Îmi place mult să citesc şi îmi petrec o mare parte din timp făcând acest lucru. În lista scriitorilor mei de suflet, locurile fruntaşe sunt ocupate de Mircea Eliade şi Paulo Coelho. Arta scrisului o practic încă din clasele mici, de când am început să încheg compuneri mărunte pe diverse teme. Cu timpul, am învăţat mult mai multe şi îmi place să cred ce a spus Coelho la un moment dat: „Atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră în favoarea ta”. Ce mi-am dorit dintotdeauna a fost să fiu eu însămi în orice împrejurare şi să nu cred în ceilalţi mai mult decât în mine, pentru că nu aş avea de ce. Mă relaxez când ascult muzică, iar jurnalismul îmi ocupă a doua parte din timpul liber pe care i-o dedic cu plăcere, pentru că mă simt în largul meu scriind. Am scris eseuri, articole, poezii etc. Ador Sărbătorile de Iarnă! Mă inspiră şi mă simt în totalitate copleşită în faţa brăduţului care mă încarcă cu energii pozitive. Natura şi omul se sincronizează în aceste momente, se resimte o armonie perfectă în acele zile care ne unesc pe toţi într-un singur cuget: credinţa! Cu toţii încercăm să fim mai buni, mai darnici, mai credincioşi. Într-una din serile din ajunul Crăciunului, stând în faţa focului din casa de la ţară a bunicii, cuprinsă de nostalgie, am dat frâu liber peniţei şi astfel s-a născut poezia mea de suflet, pe care am numit-o mai apoi: Colindători în prag de seară… E cald în casă şi afară Zăpada se aşterne iară. De-atâţia ani în astă zi Se naşte Pruncul mult dorit. E noapte deasă şi-ntuneric, O stea a răsărit în ceruri. La Betleem, pe câmpul lung Se naşte mult doritul Prunc. (...) Din nou coboară noaptea sfântă Peste întreg şi lung pământul Şi sărbătoarea-nvie, iară, Colindători în prag de seară... Se face târziu, vântul izbeşte puternic de fereastra îngheţată gingaşii fulgi de nea, cerneala peniţei e pe sfârşite, iar bagheta legendarului Moş Ene m-a atins în treacăt şi mă simt cuprinsă de val...