De la "viaţa între destin şi istorie" cu un trist şi dureros trecut al copilăriei, la trăirea sfârşitului unei frumoase bătrâneţi, venit prea devreme, cu regretele noastre, frate, copii şi strănepoţi.

Eram patru fraţi sănătoşi şi frumoşi în viaţă între 10 şi 4 ani, eu fiind al doilea după vârstă şi fratele Aron cel mai mic. De atunci şi până azi mi-a rămas întipărită în memorie amintirea de copil , când mama noastră, tânără, iubitoare, însărcinată fiind cu al cincilea frate al nostru care se naşte şi trăieşte doar câteva zile, într-o dupăamiază ne-a chemat pe toţi lângă patul ei de suferinţă, să-i fim aproape, poate pentru aş putea lua în linişte un adio. Înainte şi după acest moment ucigător, mama la vârsta de 30 de ani îndură chinuri groaznice şi, cu marea durere sufletească că ne lasă orfani, a trecut la cele veşnice. De aici a început tristeţea anilor noştri de copilărie şi tinereţe. Tata rămas singur, suportă greu tragedia. Mătuşa Sofia, sora mai mare a mamei, din Batăr, după a şaptea naştere, nereuşind să aibă niciun copil, gândindu-se sigur şi la ea, într-o duminică vine la noi în Căuaşd şi-l roagă pe tata să-i dea unul dintre fii. Tata, omul bun care necunoscând cuvântul NU, când era să ajute pe cineva îi spune: "DA, pe care-l vrei? ", ea zice "daca mi-l dai pe Mihai". Aşa am ajuns prunc de suflet şi în clasa a treia şi să termin şcoala primară în Batăr despărţit de fraţi. În anii din urmă, desigur, împreună cu toţi cei dragi ai noştri ne-am bucurat de viaţă, trăind şi momente de dragoste şi fericire, cu copii, nepoţi şi strănepoţi, eu demult fiind la vârsta de octogenar. Aron cu draga lui soţie Neli Morgovan, având cea mai numeroasă şi frumoasă familie a ajuns să sărbătorească şi fericitul eveniment al NUNŢII DE AUR în luna mai în acest an. Trist dar adevărat, fratele meu MORGOVAN ARON, după o grea suferinţă de 6 săptămâni, la spital fiind, în ziua de 27 iulie ne părăseşte pentru totdeauna, înainte cu două luni de a împlini 81 de ani. După zeci de ani , când rămăsesem în viaţă doar eu şi fratele mai mic, am stabilit, de comun acord; - că el nu are voie să-mi zică niciodată că moare, pentru că eu sunt mai bătrân şi n-am făcut aşa ceva, - că ziua lui de naştere o sărbătorim în fiecare an cu întreaga familie, în ideea de-a dovedi că vrem o trăire de bătrâneţe frumoasă, la care a excelat priceperea, dragostea, cu toată dăruirea oferite de Neli şi Corina cu alte fiinţe ce şi-au spus cuvântul. S-a adeverit acest aspect şi la modul de organizare, atenţie şi servire a participanţilor la masa de pomenire de după înmormântare. Mie, îmi vine greu, în aceste clipe să-mi explic durerea şi neputinţa de-a putea nici măcar să anunţ vestea morţii fratelui meu drag. În momentul de faţă l-am realizat nespus de greu. Transmit acum condoleanţe şi durerea din inimă de-a putea trece acest moment de tristă amintire, a pierderii celui care a fost

ARON MORGOVAN

a Iosivii din Căuaşd, omul dăruit muncii şi iubirii, exemplu în sprijinirea celor din jur începând cu mult iubita noastră Neli, care i-a fost, cu grijă, permanent alături, şi Corinei pentru prezenţa nelipsită şi dăruirea necondiţionată la ceea ce era greu, împreună cu Attila, Alex şi Marc; lui Ionel pentru grija faţă de tată, cu Ioana şi Anamaria, Mărioarei cu Daniel, cu prezenţa lor de la distanţă; lui Marius şi Ioanei - cel mai apropiat nepot a lui bunu; Aron, Rodica cu dragostea şi legătura permanentă din Salonta; lui Nicu Morgovan, Mărioara, George; Sanda din Tinca, Dulica cu fiul Petrică , care la l-a ajutat mereu, Vuţica şi Tavi din Salonta, Ana şi Vali din Arad pentru vizite importante împreună cu nepoţii şi rudeniilor noastre apropiate din satul natal, din Gurbediu şi Oradea până în ţara moţilor.

Ai fost vrednic şi iubitor de bine, o viaţă, aşa rămâi în memoria noastră în liniştea veşnică.

Mihai Morgovan, Mariana, Mihaela cu Dan şi gemenii scumpi Anamaria şi Andrei, Lucian cu Lia.