Ce nu te omoară te face mai puternic? Această zicală este de fapt o variantă oarecum modificată a unui aforism al lui Nietzsche care spunea, de fapt, "Ce nu mă distruge mă face mai puternic" şi ar putea sugera tărie fizica şi sufletească prin suferinţă şi experienţă. Optimiştii ar spune că o experienţă, fie ea plăcută sau nu, este o experienţă constructivă, formatoare de caracter. Astfel viaţa e percepută ca un şir de lupte începute din copilărie, de la prima trântă cu podeaua în încercarea de a face primii paşi. Totul este însă interpretabil şi, în consecinţă, s-a lansat chiar o continuare ironică a dictonului "Ce nu te omoară… te lasă invalid", atestând reacţia diferită de la om la om în faţa obstacolelor vieţii. Nu este poate, oare, aşa-zisă "putere" confundată cu o indiferenţă, cu o pasivitate autoimpusă, care duce în timp la insensibilitate? Poate că totuşi înduratul cu stoicism e o boală, un cancer depistat întodeauna prea târziu, după ce s-a răspândit ireversibil în mentalitatea omului. Românul a fost în mod special adeptul acestei zicale şi îi ţinea de foame în timpul sărăciei, de frig, în timpul iernii şi o avea pe post de scut în timpul războaielor. Pe baza acestui raţionament, românul a devenit tot mai "puternic" până când mulţimea lucrurilor care nu l-au omorât, ci l-au făcut mai puternic s-a mărit considerabil şi spinarea cândva dreaptă s-a cocoşat. Treptat, de-a lungul timpului, zicalei i s-a ataşat "mai rău să nu fie", cu funcţia de baston de sprijin în drumul României spre destinul său măreţ: marea "familie" europeană. Cu un zâmbet îngheţat, semănând mai mult a grimasă, românii au reuşit să intre pe poarta Europei, cu istoria unui trecut "glorios" colorat de daci, romani (şi alte popoare care au avut bunăvoinţa să migreze în spaţiul carpatian) îndesată într-un buzunar şi cu o mână de reforme proaspete în celălalt buzunar. Şi iată că "oaia neagră", care nu fusese destul de bună pentru standardele europene decât poate ca forţă de muncă ieftină şi exploatabilă, a ajuns în sfârşit în "ţarc", renunţând de bunăvoie la libertate pentru a se alătura "turmei" prospere… Mai rău să nu fie, nu? Câţi ani şi câte experienţe sunt necesare pentru ca poporul român să-şi schimbe atitudinea servilă şi să confirme dictonul filosofic al lui Nietzsche? Poate că ar trebui să învăţăm să gândim singuri, să folosim democraţia şi libertatea cu care ne batem în piept de şaptesprezece ani pentru binele României şi nu pentru binele Europei.