Turneul final găzduit de Polonia şi Ucraina va fi cea de-a 14-a ediţie a Campionatului European de fotbal. Până acum, "regine ale Europei" s-au încoronat 8 naţionale. Cele mai multe triumfuri, 3, au fost obţinute de Germania (1972, 1980 şi 1996), câte două titluri europene fiind cucerite de Spania (1964 şi 2008) şi Franţa (1984 şi 2000). Alte 6 echipe au câştigat câte o dată competiţia de pe "Bătrânul continent". Este vorba de Rusia (1960, sub denumirea Uniunea Sovietică), Cehia (1976 - Cehoslovacia), Italia (1968), Olanda (1988), Danemarca (1992) şi Grecia (2004).

Deşi în prezent la turneul final participă 16 echipe, la primele ediţii ale Europenelor erau mult mai puţine echipe prezente. Astfel, primele 5 ediţii (1960, 1964, 1968, 1972 şi 1976) au aliniat la start doar câte 4 echipe. De la ediţia 1980 numărul participantelor a crescut la 8 echipe, în această formulă mai disputându-se turneele finale din 1984, 1988 şi 1992. Prima ediţie cu 16 echipe la start a fost cea din 1996, urmată de cele din 2000, 2004 şi 2008. 10 dintre finalele disputate până în prezent s-au decis după timpul regulament. În 1976, la ediţia desfăşurată în Iogoslavia, Cehoslovacia s-a impus la penalty-uri în faţa Germaniei, după ce la finalul timpului regulamentar a fost 1-1. Două dintre campioanele europene au fost decise de "golul de aur" (regulă la care s-a renunţat ulterior). Astfel, în 1996, în Anglia, Germania s-a impus în faţa Cehiei, iar patru ani mai târziu, la competiţia organizată în Olanda şi Belgia, Franţa a depăşit selecţionata Italiei.