Stadion: Poieni de Jos

Spectatori: aproximativ 100

Cartonaşe galbene: C. Degău, Gemănariu

Zorile: Halasz – Bonchiş, Corbu, C. Degău, Feneşi, Haidu (83 D. Toma), Foghiş, Gemănariu (75 A. Degău), Miklo, Ciuciu (46 D. Degău), Diniş.

Antrenor: Ioan Horge.

Biharea: Indrei (46 Pârle) – Balş, S. Paşca, V. Ienciu, Sălajan, A. Micula (73 Belea), M. Sabău, S. Micula, Bulcău (90+1 Bilan), Lazea, O. Paşca.

Antrenor: Dragoş Bursaşiu.

Arbitri: George Blaj - la centru, Nicolae Tătar şi Bogdan Baciu - asistenţi.

Observator AJF: Marius Omuţ.

 

Acest adevărat derby din Depresiunea Beiuşului, din cadrul Seriei a II-a, Liga a V-a, a fost unul care a infirmat faptul că meciurile fără gol (uri) nu întrunesc sufragiile spectatorilor, iar cei prezenţi au avut satisfacţia unui meci deosebit de spectaculos, remiza albă fiind de un real spectacol.

 

Bunteştenii au intrat pe teren cu gândul doar la victorie, dorind revanşa după usturătorul eşec din tur (0-5), însă au trebuit să accepte remiza, una care pe final era să se "destrame", dacă bara transversală nu era de partea lor. Gazdele au avut un start debordant, însă reflexul uluitor a lui Remus Indrei a făcut ca "trasorul" expediat de Diniş (2) să nu scuture plasa, după care partida a intrat într-un ritm destul de lent, circulaţia balonului fiind prezentă mai mult la mijlocul terenului. O nouă intervenţie reuşită a avut R. Indrei la şutul pe jos trimis de Gemănariu (27), oaspeţii răspunzând prin lovitura liberă a lui M. Sabău (29). Ciuciu (33) prin acelaşi procedeu a trimis pe lângă, imitat fiind la cealaltă poartă de Lazea (42), repriza fiind încheiată de şutul lui Miklo (43), puţin alături. Partea a doua a fost mult mai alertă, ambele echipe mizând pe cartea atacului, în care oaspeţii au avut mai mult iniţiativa pe final. Foghiş (51) şi Corbu (54) au avut două bune oportunităţi, pentru ca oaspeţii să scuture plasa din interiorul careului mic prin A. Micula (61), golul fiind anulat însă, pe bună dreptate, pentru offside.Văşcăuanii au prins şi mai mult curaj, dar Halasz a fost pe fază când O. Paşca (72) a executat bine lovitura liberă, iar bara transversală a fost aliata gazdelor la o execuţie similară, de la 25 metri, a lui M. Sabău (82). Belea (85) a trimis puţin pe lângă vinclu, gazdele ripostând prin Corbu (87), infiltrat din nou în suprafaţa adversă. Egalitatea consemnată a fost una în concordanţă cu evenimentele din teren, chiar dacă văşcăuanii pot invoca neşansa pe final de partidă.