Zeci de orădeni au participat la Concursul de şah, table şi cruce
Organizaţia de cartier nr. 1 a PNL Oradea a organizat vineri, 18 noiembrie, la Cafeneaua din Parcul Nicolae Bălcescu, o interesantă competiţie de şah, table şi cruce. Concursul, adresat tuturor categoriilor de vârstă, s-a bucurat de o bună prezenţă din partea orădenilor, care au participat în număr destul de mare la întreceri.
Scopul acestei manifestări a fost crearea unui cadru competiţional şi de socializare pentru orădeni şi oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber. Ca la orice concurs, şi de această dată au fost desemnaţi câştigători, dar trebuie felicitaţi şi încurajaţi toţi cei care s-au "înrolat" la această compeţie. În urma desfăşurării întrecerilor, la şah s-a impus Paul Iancu, urmat, în ordine, de Ioan Mihuţ, Traian Zaharia, Gheorghe Creţu, Ştefan Magda şi Mircea Pop. La table, unde au fost cei mai mulţi participanţi înscrişi (26), s-a impus Aurel Stamate, urmat de Mihai Pura, Florin Catană, Andrasi Laszlo, Paul Andrei şi Simion Ionuţ Benea. În fine, categoria de cruce, care a fost, de asemenea, aprig disputată, l-a dat câştigător pe Ionuţ Hurgoi, urmat de Lucian Popa, Adrian Bodea, Cosmin Pop şi Dragoş Ivan. În total, au luat parte la întreceri 62 de concurenţi, dintre care 16 la şah, 26 la table şi 20 la cruce. La final, primii cinci de la fiecare categorie au fost răsplătiţi cu premii, iar toţi concurenţii au primit şi câte o diplomă de participare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.