Webber, imbatabil şi la Monte Carlo
Pilotul echipei Red Bull, Mark Webber, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Australianul, care a plecat din pole-position la Monte Carlo, se impusese şi săptămâna trecută în Marele Premiu al Spaniei. Pe locul doi s-a situat coechipierul său, germanul Sebastian Vettel. Podiumul a fost completat de polonezul Robert Kubica, de la Renault.
Pe locul patru a sosit brazilianul Felipe Massa de la Ferrari. Al cincilea a terminat britanicul Lewis Hamilton, de la McLaren-Mercedes, iar Michael Schumacher (Germania/Mercedes GP) a fost al şaselea. Pe locurile 7-10 s-au situat în ordine Fernando Alonso (Spania/Ferrari ), Nico Rosberg (Germania/Mercedes GP), Adrian Sutil (Germania/Force India) şi Vitantonio Liuzzi (Italia/Force India).
Doar jumătate din cei 24 de piloţi care au luat startul au încheiat Marele Premiu al Principatului Monaco. Primii doi clasaţi în această cursă ocupă poziţii similare şi în ierarhia generală din acest sezon.
Clasament general piloţi:
1. Mark Webber (Red Bull) - 78 puncte; 2. Sebastian Vettel (Red Bull) - 78 puncte; 3. Fernando Alonso (Ferrari) - 73 puncte; 4. Jenson Button (McLaren-Mercedes) - 70 puncte; 5.Felipe Massa (Ferrari) - 61 puncte; 6. Robert Kubica (Renault) - 59 puncte; 7. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) - 59 puncte; 8. Nico Rosberg (Mercedes GP) - 54 puncte; 9. Michael Schumacher (Mercedes GP) - 30 puncte; 10. Adrian Sutil (Force India-Mercedes) - 18 puncte;11. Vitantonio Liuzzi (Force India-Mercedes) - 9 puncte; 12.Rubens Barrichello (Williams-Cosworth) - 7 puncte; 13. Vitaly Petrov (Renault) - 6 puncte; 14. Jaime Alguersuari (STR-Ferrari) - 3 puncte; 15. Nico Hulkenberg (Williams-Cosworth) - 1 punct.
Clasament constructori
1. Red Bull - 156 puncte
2. Ferrari - 134 puncte
3. McLaren-Mercedes - 129 puncte
4. Mercedes GP - 84 puncte
5. Renault - 65 puncte
6. Force India-Mercedes - 27 puncte
7. Williams-Cosworth - 8 puncte
8. STR-Ferrari - 3 puncte.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.