Liderul Seriei Vest a Diviziei A de volei masculin, LPS CSS Bihorul Oradea, a câştigat al patrulea joc consecutiv, impunându-se cu 3-0 în faţa formaţiei Torpi Târgu Mureş.

Partida disputată în sala de sport a şcolii sportive din Oradea a fost următiră de aprox. 100 de iubitori ai voleiului, numărul suporterilor echipei gazdă fiind în creştere de la un meci la altul. Jocul "leilor" orădeni a fost plin de suişuri şi coborâşuri, lucru evidenţiat şi de evoluţia scorului. Începând cu primul set, gazdele au avut un avans de 3-4 puncte, fazele spectaculoase alternând cu momentele mai puţin reuşite în construcţia atacului. Desprinderea a venit după cel de-al doilea time-out tehnic, setul fiind încheiat la o diferenţă de 8 puncte. Singura schimbare efectuată de antrenorul Rodian Achimescu a fost intrarea lui Birta în locul lui Vornicu. În setul doi jucătorii orădeni au apăsat pedala de acceleraţie şi au construit un avans liniştitor pe tot parcursul setului(7-0, 8-1, 16-6). Serviciile bune (Andrei Achimescu a reuşit primele şapte puncte ale gazdelor) şi blocajul eficient au contribuit la succesul fără drept de apel în actul al doilea. Au fost introduşi şi doi juniori pe finalul setului, aceştia făcând faţă cu brio cerinţelor de joc. Setul al treilea a fost cel mai palpitant pentru suporterii ce au umplut sala, deoarece egalitatea a persistat până la final. Mureşenii au profitat de relaxarea prematură a voleibaliştilor orădeni, au punctat decisiv cu servicii bine plasate, şi au câştigat mai multe dueluri la fileu decât în seturile precedente. Cu toate că oaspeţii au condus până la jumătatea setului (6-8,10-11), orădenii au egalat la 11, însă nu au reuşit desprinderea decisivă, mureşenii fiind la cel mult doi paşi în urma lor (16-15,18-17,24-22). În final echipa mai bună a ieşit învingătoare, la diferenţă minimă. Antrenorul Rodian Achimescu nu s-a putut baza pe doi dintre jucătorii de bază Dricneanu (a suferit o entorsă la gleznă) şi Fărcanea (acuză o recidivă la vechea accidentare la antebraţ), ambii lipsind din cauza unor probleme medicale. Au impresionat prin evoluţia lor căpitanul Emil Lung, centrul Cătălin Lelea şi extremele George Drăgan şi Vlad Tebieş. "A fost o victorie normală, una peste alta, un rezultat excelent în economia clasamentului. În ceea ce priveşte jocul, mai avem nevoie de câteva îmbunătăţiri, însă nivelul prestaţiei echipei noastre creşte de la meci la meci, ceea ce oferă speranţe în vederea următoarelor partide, care se anunţă a fi cele mai grele" - a precizat Rodian Achimescu, tehnicianul echipei orădene. LPS CSS Bihorul va evolua vineri în deplasare la Şimleul Silvaniei, iar săptămâna viitoare se va duela, pe teren propriu, cu UMF Cluj. Sălăjenii ocupă locul secund în clasamentul seriei, în timp ce clujenii se află pe locul secund. "Urmează derbyurile seriei,cu contracandidatele la locul 1, care vor încerca să încheiem seria de victorii a echipei noastre. Să sperăm că nu vor reuşi, iar Oradea va încheia turul pe primul loc al Seriei Vest" - a mai adăugat antrenorul orădenilor.

LPS Bihorul Oradea - Torpi Târgu Mureş 3-0 (25-17, 25-11, 25-23)

Echipa orădeană a început în formula:  Achimescu (R), Lung (F, cpt), Lelea şi Vornicu (C), Drăgan şi Tebieş (S), Chereji (L). Au mai jucat: Birta, Lazăr şi Nan.