Voleibaliştii orădeni, pe val
După o pauză de 15 ani, Oradea a găzduit o partidă oficială de volei masculin, la seniori. Sâmbătă dimineaţa, la o oră potrivită mai mult pentru meciurile de fotbal de liga a II-a, în sala de jocuri a şcolii sportive a avut loc debutul pe teren propriu al echipei LPS-CSS Bihorul, care a primit replica formaţiei CNMB Vartex Râmnicu Vâlcea.
Zeci de iubitori de volei au venit la sală pentru a susţine echipa pregătită de Rodian Achimescu. Amfitrionii n-au dezamăgit, chiar dacă emoţiile inerente debutului de pe teren propriu au fost evidente. A rezultat un spectacol pe cinste, cu multe faze spectaculoase, cu servicii bombă, cu atacuri puternice din linia I şi a II-a, cu combinaţii efectuate pe toată lungimea fileului, cu blocaje eficiente, cu tot ce înseamnă sarea şi piperul voleiului de clasă, în care echipa orădeană a fost vioara întâi. Primul set a fost cel mai echilibrat, gazdele câştigând cu 25-17, pentru ca următoarele două reprize să fie adjudecate la 12, respectiv 14 puncte, în condiţiile în care tehnicianul Rodian Achimescu a rulat tot lotul avut la dispoziţie. Una peste alta, a fost un spectacol reuşit pentru care voleibaliştii de la LPS au primit aplauze la scenă deschisă din partea unui public avizat. După meci, prof. Rodian Achimescu a declarat: "A fost primul nostru joc acasă, care a coincis cu primul meci de volei seniori găzduit de Oradea după 15 ani. A existat tracul de debut, ceea ce a dus şi la comiterea unor greşeli neforţate, dar diferenta de valoare a fost evidentă în favoarea noastră. Mă bucur mult că am reuşit să dublăm succesul din runda trecută şi să urcăm pe primul loc în clasament. Îi felicit pe băieţi, dar greul abia de acum începe, deoarece toţi adversarii se vor mobiliza împotriva noastră. Dorim să ne pregătim cât mai bine şi să amănâm cât mai mult posibil prima înfrângere. Mulţumim publicului care, aşa cum ne aşteptam, a venit în număr mare să ne susţină. Promitem că, în viitor, vom evolua şi mai bine, iar dacă vom primi sprijinul financiar necesar, vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a readuce voleiul orădean la masa bogaţilor, adică în prima ligă". LPS-CSS Bihorul a început meciul în formula: Emil Lung, Cătălin Lelea, George Drăgan, Andrei Achimescu, Senin Drinceanu, Răzvan Fărcanea, Sebastian Chereji. Au mai jucat: Cristian Birta, Petru Vornicu, Alex Buda, Bogdan Nan, Claudiu Lazăr.
Celelate rezultate ale etapei a 2-a: CSM Câmpia Turzii - Provolei Arad 0-3, UMF Chimszed Cluj - Phoenix Şimleul Silvaniei 3-0, Torpi Târgu Mureş - CNE LAPI Dej 0-3.
Etapa viitoare (15 octombrie): Provolei Arad - LPS CSS Bihorul, LAPI Dej - UMF Cluj, Phoenix Şimleu - Câmpia Turzii, Rm. Vâlcea - Târgu Mureş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.